Da, totul trece şi se duce
Şi tâmpla de argint, străluce,
De timp, de griji, de sentimente,
Care au fost dar si prezente,
Tu calci pe frunzele ce mor,
Cu pasul greu şi călător,
Dar al tău suflet, prieten drag
Nu are piedici, n-are prag,

Când totul cade la pământ,
Tu te înalţi cu dor şi cânt,
Spre înălţimile albastre
Căutându-ţi locul printre astre,
Vei fi purtat pe braţe sfinte
Şi mângâiat cu dulci cuvinte,
De Însuşi Tatăl Dumnezeu
Ce îţi va spune: "Fiul meu!"

E bine să aduci aminte
De frunze moarte şi morminte,
Căci prea uşor atâţi trăiesc
Şi la sfârşit nu se gândesc.
Nepăsători de ce-o să fie
Când vor pleca în veşnicie,
Aşteapt-eterna primăvară,
Dar se înşeală... A câta oară?

Cuvântul Sfânt îţi este far,
Lumina Lui, pace şi har,
Toată trăirea ta, splendoare,
Nu frunze moarte, ci culoare!
În albul tâmplelor ai strâns
Zâmbete, imnuri dar şi plâns,
Eşti un ales! În dreptul tău,
Scrie: "Copil de Dumnezeu!"

07/11/13, Barcelona- Lucica Boltasu