Când săracu-n poartă-ţi bate
fă o rugăciune-n fapte.
Cu miros de pâine caldă,
inima-n iubire-ţi scaldă,
c-o lacrimă-n mulţumire
Domnul sfânt ca să te ştie.
Când afară bate vântul,
chiar şi frigu-i degerat,
acoperă-un sărman cu haina
ce tocmai ţi-ai cumpărat.
Când la masă te aşezi
'n abur cald, bune bucate,
dă-i mai 'ntâi celui flămând,
dă-i din ce-ai ... pe săturate.
Când copiii din vecini
sunt săraci şi dezbrăcaţi,
nu te ''ţine de bogat''
întrebându-te-n destul:
“Şi aceştia îmi sunt fraţi?”
Ţi-a dat Domnul sănătate,
'nţelepciune şi bucate;
dă din toate-n bucurie,
ca tot cerul să te ştie.
Şi când ... drumu’ ai isprăvit
să te strige:
“Fiule, bine-ai venit!”
Îmi aduc bine aminte... anii *50-60 când ne băteau în poartă sarmanii... mama le ducea mâncare şi se întorcea atât de bucuroasă... Nu mai stiu ce le dădea, dar tin minte bine bucuria ei la întoarcere dar şi lacrimile ei de multumire.
Fii binecuvântată.
10. Sau, dacă-i cere un peşte, să-i dea un şarpe?
Aceste versete, mi-au venit în minte imediat ce am citit poezia. Cred că mama D-voastră a împlinit un act de caritate deosebit ! Felicitări soră Sanda pentru versuri !
O poezie oarecum înduioşătoare, scrisă într-un stil cald.
De multe ori facem greşeala să binecuvântăm cu vorba rostind « Domnul să te binecuvânteze ! » fără să fim cu adevărat o binecuvântare.
Cu ce ajută vorba dacă celui gol nu îi dăm haină de îmbrăcat, celui setos nu îi alinăm setea, celui flămând nu stâmpărăm foamea etc?! Vorba nu ţine de cald, de sete, foame, îmbrăcăminte etc.
poate la fel ca și acelora care au dat mai mult.Minunat, duios mesaj, să adunăm cât mai multe asemenea bucurii,Dumnezeu să te răsplătească, sora Sanda dragă,un îndemn de care trebuie să
ținem cont, pentru mărirea „contului” din Cer.