Când stelele te plâng cu lacrimi de dor
Căci eşti hoinar şi fiu risipitor,
Îndreaptă-ţi faţa către cer şi...
Vino acasă!
Când lacrimile-şi scutură-n sclipiri
Lumina lor, suspină şi te cheamă,
Tu uită-te spre ceruri şi
Nu mai trăi-n dispreţ şi "fără teamă".
Când norii se adună în iubire,
Chemându-te în ploaie caldă,
Revino, hai acasă!
În Betesda Tatălui te scaldă,
În jertfă sfânt-a Domnului Christos
De tot ce e lumesc şi spurcăciune,
De tot noroiul greu, cleios,
Cel ce te tine-n neputinţă,
Te duce în putreziciune,
Trăind o viaţă fără de folos.
Ridică-te de jos!
Intră-n Lumina sfântă a iertării,
Ridică-te din " 'cel hotar",
... aruncă-ţi haina sărăciei,
haina de murdar.
De tine este lipsa în ceruri,
La masa cea cu Dar,
Mănâncă, satură-ţi fiinţa,
C-ai pribegit şi flămânzit,
De când 'mbrăcat-ai "haina de hoinar".
Întinde-ţi mâinile spre slava
Acelui ce te-a-ntors zicând:
"-Te-am aşteptat cu Pâinea caldă,
Inel în deget vreau să-ţi pun.
-Tăiaţi viţelul cel mai gras ca să ne veselim,
Căci am întors ce-a fost pierdut,
Acum am fiul cel iubit!"