De-aş fi ştiut Isuse Doamne, ce pierderi voi avea,
Pe tot parcursul vieţii mele, trăite ca pribeag,
Departe de Cuvântul care putea atât să-mi dea. . .
Am preferat s-aleg cărarea cea scurtă, de iobag.

De-aş fi ştiut că alergarea-mi nu duce nicăieri. . .
Oricâte lupte-am dus în fire, în toate-am fost învins,
Nu m-am ales decât cu trudă, povară şi dureri
Şi lăcrimări necenzurate din ochiu-aproape stins.

Şi am trecut prin generaţii ca ploile prin veri,
Scurte rafale de trezire, căinţe în chindii,
S-au perindat pe rând şi toamne şi calde primăveri,
Dar mult mai multe ierni în suflet şi geruri zi de zi.

M-am deşteptat, când seva vieţii mă părăsea încet,
Aveam de-ales: o veşnicie cu Tine-n paradis,
Sau un bezmetic ce nu ştie ce-nseamnă un proclet,
Un condamnat, o anatemă, eretic şi proscris.

Dar slavă Ţie, Doamne Tată, Isuse, Domnul meu!
Mi-ai dat eterna primăvară, m-ai ridicat la cer,
Ai pus în mine Îndurarea şi Duh din Duhul Tău
M-ai deşteptat din somnul morţii, din iernile cu ger.

Cu fiecare pas m-apropii de Tine tot mai mult,
Îmi amintesc trecutul aspru, dar nu trăiesc în el,
E doar reper. Ce-am fost odată, mă face să Te-ascult,
Căci ţinta mea e veşnicia cu Tin' Emanuel!

13/11/13, Barcelona-Lucica Boltasu