Partea mea-n lărgimi de stepe
Mi-ai prins văzul și simțirea
Că nu știu de unde-ncepe
Și se-oprește nesfârșirea.

Zarea se avântă largă
Unde ochii n-aș întoarce
Chiar și vântul tot aleargă
Negăsind cotiri și pace.

Prin a verii prospețime
Zboru-n tril de ciocârlie
A străpuns spre înălțime
Atmosfera azurie.

Păsările-n ziua plină,
Stelele în fapt de noapte
Și uscate-s în lumină
Violete fără moarte.

Iară fire de năgară
Argintesc din iarba verde
Chiar de ziua cea de vară
Amintirea-ncet o pierde.

Toamna sobră și gătită
Înspre tine nu prea sună
Stepa mea cea aurită
Și de Soare și de Lună.

Îmi duceam aicea zile
Una cu-alta nepereche
Lângă taine de movile
Din istoria străveche.

Cu maci albi, cu macii roșii
Câmpul dureros bunicii...
Te treceau cândva strămoșii
Cu atingerea opincii.

Azi opinci nu-s în vânzare
Căci sunt scrise-n arhaizme -
Lumea-și trase pe picioare
Surse de reumatizme.

Am trăit orașe grave
Și modeste în excese
Cu privirile concave
Eu le lăudam progrese.

Dar acum din blocuri strâmte
Ți-am prins glas de libertate
Precum pasărea se simte
Fără colivia-n gratii.

Încălțări le-arunc în lături
Să pășesc desculț prin iarbă
Să fiu liber de desfături
Ce-mi dădu lumea din grabă.

În mișcări caraghioase
Țupăiesc căci câmpul mușcă:
Este greu prin ierbi lemnoase
Cu tălpi fragede de cușcă!

Ci-mi întind brațele-n frică -
Ce-aș zbura pe jos, pe-aproape
Să m-ating de săcărică
Și de visul de pe ape.

Să pot să m-opresc în orice
Loc ce sufletul mi-l cere
Unde palma-n unda vocii
Să dea pic de mângâiere.

Stepa mea, ce-nțelepciune
Mi-ai pus inimii și-n față...
Doamne, ce mai rugăciune
A zvâcnit de-aici în Viață!!!