Ajută-mă să tac, să rabd, să nu cârtesc

când valuri-nvolburate în juru-mi se pornesc,

să Te aştept să-mi faci dreptate,

din Sfânt Cuvânt, masă pe-ndestulate... căci

''am mai trecut'' prin aste văi

şi-atunci ai fost cu mine în ''inundaţii şi noroi'',

Tu m-ai lipit şi-atunci, Isus de Tine,

mi-ai ''şters noroiul aruncat'' şi-n bucurie Tu m-ai îmbrăcat

când eram dată tot ...''ruşinii''.

“Tăcere!”

ai rostit vorbelor de-ocară,

şi ai adus în mine o sfântă primăvară.

...Eu... sunt aici... nu mă despart de Tine

că-s ''în noroi''; Tu ştii ''de ce'' mai bine decât mine.

Te las pe Tine să-Ţi arăţi DREPTATEA,

aceea care-ndreaptă şi dă seninătatea.

Eu Te aştept şi Te slăvesc Stăpâne

Să faci LUMINĂ!

Căci orice ar fi, nu mă despart de Tine.