Sunt amorţit...de tot...de toate...
Vreau să gândesc...nu pot răzbate.
Aş vrea să cânt...sunt prea dulceag.
Privesc la sunet...nu mi-e drag...

Doresc mai mult...să fiu...să ştiu...
Dar sânt beteag...mi-e dorul viu.
Sunt obosit...mă lupt prea greu...
Nu sunt deplin...sunt semizeu...

Chiar m-aş ruga...nu pot prea mult...
Îmi suflă cineva-n iaurt.
Mă năpădesc...de gânduri tot...
Îmi geme sufletul...nu pot...

Să nu vorbesc...mă ispitesc...
Sunt zile-n care...prea vorbesc...
Şi vorbe multe...chiar şi bune...
De multe ori...mult prea nebune...

Iar meditez...la viitor...
Nu pot lucra...că nu am spor...
Mă rup în două...în gândire...
Privesc în moarte...nemurire...

Nu pot să fac...nu ştiu să fac...
Nu am puterea să desfac...
Şi să separ...o minte grea...
De tot ce-mi spune...inima...

Sunt amorţit...nu de păcat...
De meditări...neîmpăcat...
De gânduri...patimi şi simţiri...
Mai sunt şi alte...nemuriri???