De-ar fi...

De-ar fi-o fărâmă, să pricep
Din prea-nalta Înţelepciune,
Aş fi-n stare-ndată să-ncep
Cu Ea să trec peste genune,
Şi strategii sfinte să concep.

Şi Tatălui Sfânt să-i predau
În tot prea slaba mea fiinţă,
Să nu mai fiu din cei ce n-au
În suflet bulbul de credinţă,
Ce-n calea vieţii, murmurau.

De-ar fi-o fărâmă, să-nţeleg
Din Dragostea-I dăruitoare,
Aş fi-n putere să-mi dezleg
Lanţul sclaviei, în subjugare,
Spre-a deveni liber şi întreg.

Prin Ea să-ncep ca să cresc
Spre sfântul ideal al sperării,
Spre-acel bine Dumnezeesc
Desăvârşind zelul cercetării,
Şi-n ce-i frumos să înfloresc.

De-ar fi-o fărâmă, să pot şti
Din taina păstrată-n veacuri,
Aş fi în stare, de-a îndrăzni
Să-mi rup, ale robiei lanţuri,
Şi sufletul, spre-a-mi linişti.

Şi să-I cunosc, a Lui voinţă
Prin dragostea atât de mare,
Când la Golgota-n suferinţă
Pe cruce a fost triumfătoare,
Prin Jertfa sfântă-n umilinţă!

Flavius Laurian Duverna
18 noiembrie 2013