De ce nu-i pace și lumină
În orice sufletesc ungher,
De ce nu vor totuși să vină
La viață toți acei ce pier...?
Mă-ntreb de n-am și eu vreo vină,
Că-am obosit să-ndrum spre cer...

De ce-i în lume-atâta chin
Și-atâta zbucium fără rost,
De ce n-ascultă și nu vin
Cei chinuiți la adăpost...?
Dar vai, în umbletu-mi „creștin”
La câți de vreun folos le-am fost...?!

De ce-i atâta înșelăciune
Și-atâta goană după vânt,
De ce-i atâta amărăciune
În suflete pe-acest pământ...?
Nu cumva, fiindcă în rugăciune
Îi aduc prea rar la Tronul Sfânt...?!

De ce-s atâtea boli și ciume,
Bătrâni bolnavi, neajutorați...
De ce-s copii sărmani în lume
De-ai lor părinți abandonați...?
Vai, dar unde-s cei chemați să îndrume
Spre Domnu Isus pe-acești confrați...?!

Revarsă peste noi Stăpâne
Puterea Duhului Tău Sfânt
Ca-n timpul ce ne mai rămâne
De petrecut pe-acest pământ;
În toate ungherele păgâne
Să strecurăm al Tău Cuvânt,

Să răspândim a Ta Lumină
Și gustul Evangheliei Sfinte,
Să vadă „Drumul” și să vină
Spre cer, și morții din morminte!
Să guste pacea Ta divină
Toți cei sărmani cu inimi frânte!

Zaragoza 18/11/2013
de Ioan Hapca (Ionică)