Oare?!... ce sunt?... și cine!?

Oare!... Ce sunt?... și cine!?
Tac... și ghidul vieții îl deschid,
Cartea Sfântă, o citesc avid
Și găsesc scris, despre mine...
Că sunt, - nisip, pământ, tină,
Frământată, de-o iubitoare mână,
A Olarului iscusit, ce m-a modelat,
Cu dragoste, vas strălucit, curat.
Fericit ai pus în el, un bob de grâu,
Cu roua zorilor, mă udai mereu-
Cu ploi de har, m-ai binecuvântat,
La seceriș, m-ai găsit spic bogat,
Cu mâna-Ți Sfântă, m-ai mângâiat,
În suflet, fericire ai turnat.

Oare!... Ce sunt?... și cine!?
Un vas, modelat cu iubire,
Dar... neascultarea, mi l-a spart.
Un ciob a mai rămas uitat.
Doamne, mi L-ai găsit pe cale...
În mâna L-ai luat; Ai plâns cu jale...
Eram pentru Tine, vasul preferat.
Iubirea Ta, Isus, nu m-a lăsat.
În vasul ciobit, lumina ai aprins.
M-ai salvat Doamne, din pustiu,-
Și m-ai purtat, spre râul viu,
Spre oaza verde. Cu har m-ai uns,
În a Ta Mână, ciobul meu a plâns,-
Și bucuria, în inimă a curs.

Oare!... Ce sunt ?... și cine!?
O tăcută trestie frântă,
Plânge, la pământ căzută,
Lovită, de vânt, de ninsoare;
Dar... m -ai privit cu îndurare,
Iubirea Ta, mi-a dat salvare,
Ai transformat trestia-n mister,
Și ai făcut-o toiag de fier,
În mână, ”Tu, blând mi l-ai pus,
În lan, la lucru m-ai trimis...
Fă Doamne-n mine să ardă,
În ciobul meu, lumina-ți fragedă,
Aprinde-n inimă flacăra mare...
Să fiu o stea, rază strălucitoare,
Să luminez în lumea mare.

Oare!... Ce sunt?... și cine!?
Doamne, îmi este rușine,
Sunt un rob hoinar, netrebnic,
Pierdut în lume, fără noroc
Și m-ai trecut prin greu și foc;
M-ai pus ca să trag la jug,
Brazda s-o facă al meu plug,
Să ard pălămida din viața mea,
Tot să uit, să merg pe calea Ta.
Eram în lume un nimic,-
În mână, mi-ai luat ciobul mic,
Un heruvim, Tu-ai șlefuit,
N-ai Ținut cont, că Te-am trădat,
”Te-am Răstignit,-” Te-am Îngropat!”

Oare!... Ce aș fi fără de Tine...
În greul vieții ești cu mine!
”Te-am răstignit! Tu m-ai salvat!
Nimic în schimb, eu nu Ți-am dat.
”Chivot!” Sufletul mi L-ai făcut,
Calea să-Ti urmez, să ascult;
”Doamne!... ”Ești totul sub soare!
Pe pământ, Înalta zare...
Ce minunat este cu Tine...
Știu acum, cine-s în lume...
Sunt copilul Tău, o, Doamne,
Mă faci să mă simt iubită,
Și de ceruri prețuită,
Acum văd cât Ești De Mare
M-ai așezat, în visteria cu mărgăritare;
Mă iubești, mă prețuiești,
Ca pe-un prețios tezaur!
Umil stau la dreapta Ta,
Doamne, când vei reveni,
Să mă duci în veșnicii,
Asta îmi doresc; Să Știi!