Amvonul Domnului Isus
Era o barcă, de pescari
De Dumnezeu era El uns
Să mântue pe slabi şi tari

Avea doar haina de pe El
Dar inima-i era umplută
Cu dulcele,eternul zel
Pentru lucrarea-I veşnic sfântă

Vorbea în pilde celor mulţi
Şi ucenicilor în taină
Îi vindeca pe surzi şi muţi
Pe cei, ce-aveau deschisă rană

Nu obosea nicicând în rugă
Şi când se ştiea insultat
Nu avea obicei să plângă
Purta iertare de păcat

Avea Înţelepciunea toată
Şi duhurilor poruncea
Să iasă din acei, ce Tatăl
În a Sa slujbă îi chema

A stat cu vameşii la masă
Cu păcătoşii a vorbit
Despre cereasca sfânta Casă
Şi despre Cel, ce ia iubit

Îi îndruma întotdeauna
Şă stărue în fapte bune
Căci negreşit vor şti Cununa
Şi scris pe Ea un nouă nume

N-a căutat nicicând răsplată
Căci Rob a fost, împlinitor
Şi-ascultător de Bunul Tată
În toate Sfânt, nemuritor

Şi când pe cruce a fost pus
Pentru păcatul meu şi-al tău
Nimic n-a mai avut de spus
Căci se-mplinise planul Său

El a murit, dar a-nviat
Ca orişicine astăzi crede
În sângele-I, ce sa vărsat
În veci de veci nu se va pierde

***

Aşa ar trebui şi noi
Să fim, precum a fost şi El
Un luptător, ce prin război
Ajuns-a la doritul ţel.

Amin!