Doamne! ...

Doamne eu când rătăceam
Pe-a vieţii drum nu Te ştiam
Şi căutam un sens al vieţii,
Străin de Tine mă simţeam
Şi-adeseori recunoşteam
Că mă afund în grosul ceţii.

În viaţa-mi cu necunoscute
Şi multele întrebări născute
În locul tainic al conştiinţei,
Ce-n rezolvări ar fi fost vrute
Răspunsuri n-au găsit acute,
Să potolească dorul ştiinţei.

Luptându-mă astfel cu firea
Când am aflat ce e Iubirea,
Am înţeles planul de pace;
Am priceput, că omenirea
Doar primind neprihănirea
Poate din nou a se reface.

De nu era, Doamne iubirea
Din vraja grea, amăgitoare,
A neascultării-n greu păcat,
N-ar mai fi fost nicio salvare
Din viaţa aceasta muritoare
De harul nu ne-ar fi fost dat.

Flavius Laurian Duverna
21 noiembrie 2013