Se lasă iarăși seara, colina e pustie
Mireasma-i doar răcoare
Și-aici în astă sumbră glie
Ceva din noi mereu ne moare.

Pe străzi acum e zarvă, zgomot;
E vântul care țipă și crengile ce plâng
Și sunt calești și cai ce fug în ropot
Și remușcarea gândului nătâng.

Se lasă iarăși seara, mirul e putoare
Carlinga lumii se scufundă;
Așa-i aici, se țipă, geme, moare
Cu putregaiul pus, pe masa cea rotundă.

De N-ai fi Tu să mă fi scos
Așa cum scoți un vreasc din foc
Păcatele cu viermi m-ar fi tot ros
Și-acum, n-aș mai fi fost deloc.

Ți-Ai dezbrăcat mantia slavei
Și-ai luat un strai de muritor.
Mai tare decât bubuitul lavei
E glasul crucii iertător.

Ne-Ai dăruit ce niciodată
Lumina ochiului nu vede
Ne-ai dat o haină fără pată
Și cerul tot celui ce crede.

Se lasă iarăși seara, colina e pustie
Dar înăuntru Doamne, în harul Tău sublim
E viață; și-aici sub aspra glie,
Noi nu murim ci biruim.

Clipită de clipită în ceasul care bate
Se-anunță nunta ce-o să fie
Mireasa-i pregătită să lase tot în spate
Și strigă după Mire: să vie azi, să Vie...
(scrisă la data de 21.11.2013)