Prea tristă-mi pare viaţa şi plină de dureri,
Continuă alergare, un drum spre nicăieri,
Lipseşte altruismul şi dragostea-ntre fraţi,
Purtăm poveri pe umeri, ca nişte blestemaţi,

Ne-ascudem în unghere, Lumina o negăm,
De lucruri pieritoare adesea ne legăm,
Ne mai mirăm că frunza e galbenă şi moare,
Bobocul se usucă de dorul după soare,

Nimic nu mai urmează o ordine şi-o Lege. . .
Ce semănăm în viaţă, în moarte vom culege,
Martirii-şi strigă jertfa. . . Sub talpa nepăsării,
Tot ce-au clădit pe Stâncă, atăzi e dat uitării,

Mulţi sunt chemaţi dar Doamne, puţini aleşi vor fi. . .
Când vei veni din slavă, Isus ce vei găsi?
Poporul Tău. . . Câţi oare veghează-n rugăciune?
E candela aprinsă? De roade ce pot spune?

Au mai rămas doar câţiva ostaşi pe baricadă
Ce-şi apără credinţa. . . Cuvântul le e spadă!
Cu Duhul Sfânt armură, luptând lupta cea bună,
Vor premiul alergării: din veşnicii cunună.

Să nu se veştejească aceasta, niciodată,
E darul, răsplătirea ce-o dă cerescul Tată,
Un lucru-aş vrea Isuse să-mi dai: înţelepciune,
Să pot când vin ispite, prin Tine-a le răpune!

Să nu mă uit la lume, la oameni şi nevoi. . .
Goi am intrat în viaţă, plecăm în moarte goi,
Doar ce lucrăm spre slava lui Dumnezeu va fi,
Recunoscut prin Fiul, aici şi-n veşnicii.

Tot ce-i făcut din fire nu-i de plăcut miros!
Vreau să privesc spre ceruri şi nicidecum în jos.
Îmbrăţişând zenitul, simt Duhul pe deplin,
Mă-nvăluie Iubirea cu-n tainic "Da şi-Amin! "

24/11/13, Barcelona-Lucica Boltasu