Cer înalt străpuns de stele
Peste zarea aplecată
Toate gândurile mele
Sunt spre slava ta curată.

Ca încredințarea rugii
Văzul meu uimit străbate
Calea Robilor cum curge
Ca un fluviu peste noapte.

Amețesc de măreția
Ce se-nalță peste mine
Îmi pierd frica și mândria,
Îmi pierd jalea cu suspine.

Și pe undele tăcute
Afluent micuț și singur
Mă preling din umbre mute
Trecând stelele pe lângă.

Să mă vărs în largul sclipet
Din banalu-mi în minune
Ca un cel mai simplu sipet
Ce-are doar o rugăciune.