Primind scânteia unui gând imberb
Pornesc o vâlvătaie de suişuri,
Şi-n podul palmei calc acoperişuri
Când aripile râvnei mele fierb.
Mă soarbe crugul viu de limpezişuri
În zbor avid alimentat de verb,
Iar gândul devenit acum acerb
Amestecă în brazde secerişuri.
Mi-e plugul râvnei clocot şi tornadă,
Mânat de focul care-mi arde-n piept
Când văd, subit, că totul e…bravadă.
De-aceea, Doamne, dă-mi un nou concept,
Care să-nchidă într-o acoladă
Gândul zelos cu… gândul înţelept!
Amin
Vulcan, 25 noiembrie 2013
să te binecuvinteze, frate Felix.
După ficare citire a capodoperelor tale,privesc în jur şi aştept ca cineva să-mi decerneze diploma de alpinist.Socot că Everestul e mai uşor de escaladat decât "piscurile"literaturii române,din scrierile tale.Oricine citeşte şi înţelege aceste scrieri se poate considera un învingător.În poezia ta sunt într-o altă realitate,parcă aş fi într-o existenţă paralelă cu un farmec aparte.Nu înceta să ne dăruieşti versurile pe care ţi le dă Domnul pentru noi,muritorii de rând.Domnul să-ţi răsplătească!