Iona în pântecul peștelui
(Iona cap. 2,3)


În pește acum Iona stătea
Și se gândea, unde a ajuns
Acum, Domnului se ruga
Și Domnului, el i s-a plâns

I-a amintit că aruncat
În fundul mării, acum era
Și ape l-au înconjurat
Talazurile îl lovea

Era acol descurajat
Și ape, l-au învăluit
Apoi peștele l-a luat
Trei zile în el, a trăit

El, a munților temelii
Jos în adâncuri le-a văzut
Și apele cu-a lor stihii
Că va muri, el a crezut

Dar Dumnezeu iar l-a salvat
În rugăciune a petrecut
Afară peștele l-a dat
Și a fost vărsat pe pământ

Din nou, lui, Domnul îi vorbește
Și la Ninive îl trimite
Cuvântul Său, Iona-l vestește
El s-a supus, trecând prin multe

Ninive-i o cetate mare
Iar Iona, în ea intrat
Strigă aici cu voce tare
Tot ce Domnul, l-a învățat

Că sunt doar patruzeci de zile
Și-a lor cetate, va pieri
De omenirea nu-și revine
Și Domnului, nu s-or smeri

Oamenii s-au înfricoșat
În proorocie au crezut
În post și rugăciune au stat
În saci, cu toții au șezut

De la cei mici pan la cei mari
Cu toți de Domnul, s-au temut
Și în credință au fost tari
Domnul în ei s-a încrezut

Chiar împăratul a aflat
De proorocirea ce venea
Mantia el și-a aruncat
Și în cenușă-n post, stătea

El vorbă tuturor trimite
În post cu toții ca să stea
Nici boi și nici oi, nimicite
Hrană în gură, să nu ia

Nici apă, nimeni să nu bea
Cu saci să fie acoperiți
În rugăciune ca să stea
Iertați să fie, izbăviți

Să strige cu toți cu putere
Să ceară Domnului iertare
Domnul să vadă a lor durere
Sa fie plin de îndurare

Și în căința lor, să creadă
Căci din inimă, e rostită
A lor smerenie să o vadă
Mânia să-i fie oprită

Iar Domnu-n bunătatea Sa
Să se îndure, a hotărât
A lor pedeapsă va ierta
Că s-au smerit și s-au căit.

va urma