Iubeam prin ploaia mocănească*
Pe străzi să hoinăresc aiurea,
Umbrela să mă liniștească
Cu zornăitul picăturii.
Trecând cu orele de toamne
Continue, neîntrerupte
Pe străzile pustii de oameni -
Căci nu au toți cu sine, lupte.
În dragul meu impermeabil
Ce-avea vreo cin'șpe ani vechime
Pe care și acum, probabil,
L-aș îmbrăca numai în stime.
Prin picurarea fără iureș
Cu pălăria pe-o sprânceană -
(„Așa se poartă-n Maramureș...”
Mi-a spus un frate...) Ploaie... toamnă...
Singurătatea mă supuse
Și-mi mângâia-n tărie starea:
Însingurat, o viață fusei -
Mă atrăgea însingurarea.
Fără o clipă de bravadă
Parcă-aș fi vrut să fug din viață,
Dar, poate, doar să nu se vadă
Asprele lacrimi de pe față.
În pieptu-mi bântuiau pojaruri
Din necredințele betege
Pierdeam încredințarea-n haruri
Și nu puteam a mă-nțelege.
„De ce-ntrebam - așa se face?
De ce - scrâșneam - așa se mușcă?”
Și nu-mi găseam un pic de pace
În toată lumea cât o cușcă.
Iar gândurile-n herghelie
Mă galopau - mustangi* sălbatici
Lăsându-mi sub copite, mie,
Sfărmații, pașii mei acvatici.
Iar eu prin stepă-mi și prin ploaie
Doream răspunsul nu-n cuvinte
Fugit de-a lumii hărmălaie
Și chiar de soața mea cuminte.
Într-un târziu sunam la ușă;
Soția mă-ntâlnea cu grijă
Ceva spunându-mi de-o mătușă
Cu-un caracter greoi, de schijă.
Apoi, privindu-mi jilăveala
Ce-o despuiasem de pe mine:
„Ți-ai răcorit oleacă boala?”
Mă întreba parcă-n rușine.
„Vreo una, două, dar am multe...”
Din gălăgiile de blide
Eu nu vroiam să mă asculte
Și nu doream a mă deschide.
Iar ea punând ceva pe masă:
„Ce-a spus Isus?...” parcă-ar răspunde...
„Mi-a spus: „Hai, fiule, acasă
Că ai de-acum picioare ude...”
E-o pagină doar fericită
Din viața mea cea creștinească
Când fu Credința oțelită
În ploaia lungă, ciobănească*.
*PLOÁIE ploi f. ~ ciobănească sau mocănească
ploaie măruntă şi deasă care, de obicei, ţine mult.
*MUSTÁNG s.m. Cal sălbatic din America .
[< engl. mustang < sp. mestengo].
Sursa: DN (1986
„bolilor”,Domnul fie lăudat.Frumoase versuri, ca de obicei, expresii originale, tablou viu,nu mai zic că am simțit ploaia mocănescă...să nu te superi, mulțumesc, frate Victor,o adevărată artă poetică.
Continue, neîntrerupte
Pe străzile pustii de oameni -
Căci nu au toți cu sine lupte." Pesemne ca asa prindeati din cer inspiratii pentru creatii, mergand prin toamna si prin ploaie, singur...Poate asa asteptati in ploaie, ploaia tarzie....O proaspata si mocaneasca ploaie de versuri va urez in viata! M-au incantat aceastea:fragede, sincere!
Psiho-poezie..felicitari!