„Simt că ninsoarea e-o taină din cer:
În cântec de fulgi se împărtășește:
Cu albul puf al pernelor de nori
Se joacă îngerii, copilărește”.
Așa scria, suav și pueril,
Într-o compunere, un licean:
„Iarna-I șoptește Regelui-Copil,
Prin stropii de cleștar-un basm.
Și un palat de fildeș Îi ridică,
Cu turnuri din troienele de nea,
Și oameni de zăpadă Îi dedică
Să îi dezghețe cu suflarea Sa.”
Ne-nchipuim cum s-a făcut în rai
Tăcere, o jumătate de ceas,
Au amuțit, la Al Domnului grai,
Coruri de heruvimi, în extaz.
Iată: Cristos în templul sfânt, ceresc,
Despecetluind Cartea Mielului,
Finalul pentru neamul omenesc:
Terra toată să tacă-n fața Lui!
Auzi cum iarna-I toarce cristalin?
Din fulgi, cămașă dalbă-I țese,
În tăcere-auzim Glasul Divin,
Ruga mută, gerul vrea să ne-nvețe.
Se desprind albe aripi de îngeri,
Cerul coboară, ne-atrage în sus!
O taină divină: prin al Tău sânge,
Ne faci ca fulgii în suflet, Isus!
Un cer înnoit și-un nou pământ:
Ierusalimul ceresc coborând,
Locuit pașnic de neamul cel sfânt-
Vestește neaua căzând, căzând... . .
Cu siguranță că așa cum există un înger responsabil cu soarele, cu vânturile (vezi Apocalipsa 7:1,2), există și îngeri ai ninsorilor, ai zăpezilor. Domnul Își exercită suveranitatea asupra universului prin îngeri puternici, care Îl ascultă, Îi împlinesc Voia și Îl venerează.
Dar Mântuirea nu putea fi realizată decât de Dumnezeu-Fiul coborât pe pământ ca Omul Isus Cristos. În această slujbă nu putea fi înlocuit de nimeni, nici un înger, nici o putere nevăzută nu putea fi Mântuitor, Mijlocitor în locul Lui. Slavă Lui, Unicul nostru Mântuitor!
Fericit suflet sa simta asa cum scrie...
Multe binecuvântări cereşti!
ridică și pe noi la Cer. O inspirație divină, Domnul să te binecuvânteze, sora Loredana Daniela dragă, să aducă pacea Lui și bucuria în inima și în familia ta.