Amintiri de Craciun
Autor: Alexandru Marius  |  Album: Scaldati in susurul bland al Harului  |  Tematica: Nașterea Mântuitorului
Resursa adaugata de mariusalex in 21/12/2013
Amintiri de Craciun

Imi zboara gandul,melancolic spre un timp indepartat
Spre- o strada mica la o margine de cartier
O poarta verde cu “sageti” de fier forjat
….a doua casa,…langa Muresel!

Simteai in aer iz de sarbatoare
Si toti vecinii erau plini de bucurie
Mai erau doua zile pan’ la “decontare”
Si se vindeau saloane-n pravalie!

Mosi Craciunii erau slabi si se numeau “Gerila”
Cui ii pasa!? ….un simplu nume de ei pus
Noi toti stiam ca-n lumea cea ostila
Se naste,… de Craciun…. Isus!

Brazii verzi erau, mai mult …crengute
Cu beteala si stelute creponate
Din lemn, cu sine ruginite-aveam saniute
Si ornamente ,din hartie,…colorate!

Aveam si pocnitori,din anul cel trecut pastrate
Erau prea vechi si pline de-umezeala
Se aprindeau cu greu arzand pan’ la jumate!
Dar cat eram de fericiti de “pocaneala”!

Noi, aveam un pom pana-n tavan
Cei drept ca era asezat pe masa
Asa era la noi in fiecare an
Sarbatoarea de Craciun,…cea mai frumoasa!

Imi amintesc si o exceptie intr-un an,…odata
In curte pe zapada,langa sanie,afar’
Era un pom,…dintr-o poveste fermecata
(In anu-acela tati cunoscuse-un padurar)

Va amintiti?....primeam si-o portocala
Da! era una,trei saloane si cu doua mere
Cum o mancam ;intreaga dupa masa, pana-n seara
Stiind ca alta nu vedem pan’ la-‘nviere!

Era, pot spune-acuma, greu
Dar noi copii nu stiam nimic din toate-acestea
Parintii ne-nvatau cuminti de Dumnezeu
Stiind ca mai departe noi vom duce Vestea!

Aveam colinde ce-ntre blocuri rasunau
Si pe la geamuri la spitalele locale
In noaptea de ajun fanfarele cantau
Ne intreceam cu totii-n osanale!

Acum Craciunul e o altfel de serbare
Toti Mosi Craciunii parca-s dumnezei
Vitrine stralucind,cadouri si stelute-n zare
Asurzitor te-ndeamna… Poti sa ai ce vrei!

Acum sant case ‘mpodobite ca-n povesti
Si la colinda,cu masina mergem azi
O portocala?.. iPod,iPhone,iPad azi primesti
Sant ore-ntregi de artificii si paduri de brazi!

Acum Craciunul e o altfel de serbare
Isus din nou uitat, e pus deoparte
Se pierde Cantarea de-atata cantare
Prea multa lumina de Lumina ne desparte!

Imi zboara gandul melancolic,…dar m-opresc
Azi sant aici,si-acum si-s fericit
Cuminte azi si eu copilului meu ii soptesc
Craciunul! E Isus Hristos ce ne-a iubit!

Tu vei purta Lumina-n tine stralucind,
Isus nascut in inima, e viu mereu
Te du Craciunu-acesta,bucuroasa colindand
Si spune tuturor de Dumnezeu!

Stiam atunci cum stim si-acuma bine
Craciunul Il serbeaza pe Mesia!
Oricum a fost si orice altceva mai vine
Nicicand si nimeni nu ne fura bucuria!

Marius Alexandru, Chicago 12/17/2013
..nostalgic..
am vrea sa uitam ,,dar nu putem ,noi cei ''de-atunci'' fericitii cu cele dou saloane si -o portocala. Nu de ele mi-e dor ci de vremurile pocaintei adevarate ,cind toti eram in Christos si El in noi...
Adăugat în 21/12/2013 de sanda_tulics
Nici saracia nu v-a despartit de Domnul, deci nici belsugul nu trebuie sa va fure inima..
"Se pierde Cantarea de-atata cantare
Prea multa lumina de Lumina ne desparte!"Cat de adevarat!
Adăugat în 21/12/2013 de loredanam
Statistici
  • Vizualizări: 2621
  • Export PDF: 2
  • Comentarii: 2
Opțiuni