LA UŞA INIMII AZI BATE

Suspendată între cer şi pământ
există o tainică uşă
încă de la-nceputul istoriei de oameni închisă.
E interpusă
ca un blestem nevăzut
între divin şi omul pierdut,
între păcatul din neştiuta noapte
şi sfântul şuvoi al razelor purtate
doar de cuvântu-i: "Să fie",
iar ele pleacă mai departe,
căci dincolo de ziduri
eternitatea nu se opreşte prin moarte,
aşa cum ne retează mersul aicea,
dincoace de zid.

Şi cine-ar putea uni din nou planeta
cu vechiul paradis pierdut?
Şi unde e mâna ce să deschidă
a sacrului invulnerabilă uşă?

Însă - există o cheie,
de-atunci, de la Golgota-ncoace - o cruce...

Uneori,
Marele Om se apropie de inimi
şi tainic, abia perceptibil, El bate.

Dacă te-opreşti din iureşul vieţii,
dacă o clipă te-apropii şi taci ascultând,
calde chemări vor străpunge liniştea inimii tale vibrând.

Dacă tu vrei, poţi să te-opreşti şi s-asculţi.
Dacă tu vrei poţi să iei cheia în palme.
Dacă tu vrei, cu-n singur gest vei deschide,
trecând dinspre moarte,
dinspre pământ spre ceruri,
spre albă lumină din noapte.

Însă dacă tu vrei,
suspendat la uşa inimii între tine şi cer,
poţi îndărătnic în urmă să vezi,
spre neant să priveşti,
şi-nciudat, răzvrătit să-ţi arunci viaţa în gol,
cheia s-o zvârli din palme-n noroi.

Astăzi El bate încă.
Cheia ţie-n palme încă
şi singur hotăreşti de moarte doreşti
sau veşnicia să te-ncingă.