Naum-Naum din Elcos, proorocește
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: Si ei, pe Domnul L-au iubit!  |  Tematica: Evanghelizare
Resursa adaugata de florenta.sarmasan in 28/12/2013
Naum din Elcos, proorocește
(Naum cap. 1)


Naum din Elcos, proorocește
Prin Domnul, a primit de știre
Despre Ninive, el vorbește
Și despre a lui răzvrătire

Căci Domnul e răzbunător
Cu cei care nu Îl ascultă
Dar este bun și îndurător
Cu cei smeriți ce-au pace multă

Și este bun și răbdător
Dacă a Sa Lege e ținută
Dar este neîndurător
Cu acei care Legea, Îi uită

Căci Domnul în furtună umblă
Într-un vârtej și praf de nori
El mustră marea și-o usucă
La glasul Lui, se simt fiori

Și stâncile și-a lor putere
În fața Lui se prăbușesc
Este necaz și e durere
Și oamenii, se tânguiesc

Dar pentru cel ce se încrede
E ca un scut apărător
A lui durere Domnu-o vede
E bun și e îndurător

Cu valuri mari care se varsă
Și peste mal sunt depășite
Peste Ninive El revarsă
Pedepse, ce-s pe drept primite

Căci orice plan va fi făcut
Ce e împotriva Domnului
De Dumnezeu e cunoscut
Și vine iar pedeapsa Lui

Acei care planuri urzesc
Ca niște uscăciuni vor fii
Iar când vor bea, se amețesc
Vor arde, se vor mistui

Cel ce planuri răutăcioase
Face împotriva Domnului
Va suferi grele ponoase
Și va primi pedeapsa Lui

Căci orișicât de tari ar fii
Și au putere, se vor bate
Dar secerați, jos vor pieri
Și vor avea zile întristate

De râuri El seacă Basanul
Și la fel, Carmelul tânjește
Iar floarea ce-o are Libanul
El face de se vestejește

Munții și dealurile mișcă
Se clatină în fața Lui
Oamenii se îngrozesc de frică
Fug, pe fața pământului

Cine cutează ca să țină
Piept, în mânia ce-o arată?
În fața Lui, cine să vină
Când peste ei, urgia-i dată?

Căci jugul va fi sfărâmat
Și legămintele, s-or rupe
Și morții, totul va fi dat
Să fugă n-or mai avea unde

Lui Asur, Domnu-I proorocește
Urmași, el nu va mai avea
Idolii lui îi prăbușește
Chipuri turnate, va îngropa

Mormântul îi va pregăti
Atunci când a fost cântărit
Și Domnul tare s-a mâhni
El, prea ușor a fost găsit

Dar solul vestitor apare
El vine și pacea vestește
Pe munți se văd a Lui picioare
Acum Iuda, sărbătorește

Și juruințele să-și țină
Căci cel Rău, n-o va doborî
Căci Domnul pe ea o sprijină
De tot ce-i rău, o va feri.

va urma
Domnul să vă sprijine, să vă întărească și să vă binecuvânteze în tot ce faceți! Vă doresc un An Nou prosper, binecuvântat și plin de realizări pe toate planurile!
Adăugat în 28/12/2013 de Ioanhapca
Domnul să-ți dea Har și binecuvântare în lucrarea în care te-ai angajat, Domnul să te însoțească,
sora Florența, să ai sănătate și putere sfântă să duci la îndeplinire totul sub călăuzirea Domnului.
Un an nou plin de pace și bucurii alături de cei dragi!
Adăugat în 28/12/2013 de ana_haz51
Statistici
  • Vizualizări: 921
  • Export PDF: 7
  • Comentarii: 2
Opțiuni