De unde vii drumeţ sărman şi încotro te duci?
De ce nu poposeşti la han, de ce stai la răscruci?
De ce ţi-s ochii azurii de lacrimi plini, îmi spui?
De ce nu cauţi adăpost, tu, om al nimănui?
Mă prind fiori când te privesc, ţi-e foame şi ţi-e frig,
La porţile-ncuiate vreau în noapte ca să strig
Şi de aude cineva, să-şi facă milă-ndat',
Să te primească şi să-ţi dea măcar un dumicat.

Ţi-e haina ruptă, eşti desculţ şi tremuri obosit,
Nu-i nimeni care să îţi dea un loc pentru dormit,
Iar de bucate... este drept? Nu vor să-mpartă... zic:
"De dau la toţi, cu ce rămân? Mai bin' nu dau nimic!"
Mi-e milă, vreau să te ajut, sărman fără hotar...
Păşesc cu tine, te-nsoţesc, la porţi bat în zadar,
E miez de noapte şi dorm toţi, doar unu-i deşteptat
Şi-acela strigă ca să pleci, cu glasul supărat.

Aş vrea să fac mai mult, dar ştii, nici eu nu am nimic,
Toţi cei pe care i-am iubit, de mine se dezic,
Mi-au fost alături doar atunci când bine îmi mergea,
Acuma toţi m-au părăsit şi n-am pe nimenea...
Dar nu-i nimic, o haină am, ţi-o dau cu bucurie
Şi din pesmetele uscat, o parte îţi dau ţie,
De sete, om căuta izvor şi ne vom stâmpăra,
Vezi? În zadar batem la porţi, căci nimeni nu ne vrea!

Măcar atâta pot şi vreau, să fiu al tău amic,
Să-ţi stau alături, clipa grea să ţi-o-ndulcesc un pic,
Chiar dacă treci prin încercări, îţi spun amicul meu,
Să te încrezi în Tatăl Sfânt, în Domnul Dumnezeu.
El îngrijeşte de sărman, este milos şi bun,
Pe cel ce este îngâmfat, îl face tont, nebun,
Cei ce se-ncred în avuţii nu-I sunt pe plac, să ştii!
Mai bine un sărman smerit şi-un loc în veşnicii.

Şi nu uita prieten drag, El ştie starea ta,
Să-ţi pui nădejdea căci curând te-a binecuvânta,
Să nu urăşti când eşti respins ci milă tu să ai,
Când rău primeşti, tu fii mai bun şi binele să-l dai!
Căci va veni curând, curând, Isus din slava Sa
Şi pe sărman şi pe bogat, pe toţi va judeca,
"Am fost flămând, v-am căutat şi hrană nu Mi-aţi dat,
În haina ruptă Mi-a fost frig şi nu M-aţi îmbrăcat!"

Îmi strâng prietenul la piept, să nu-i mai fie frig,
Privesc spre cerul înstelat şi lăcrimez şi strig:
O, Tată, vezi acest pribeag? Ascultă ruga mea,
Dă-i apă, pâine, adăpost, căci mare-i slava Ta!
Şi-am tot bătut pe rând la porţi, dar nimeni n-a deschis,
Sunt zgribulit... Clipesc buimac şi mă trezesc din vis...
Privesc spre cerul înstelat şi aştrii-mi spun că El,
Sărmanul om, desculţ, flămând, a fost Emanuel...

Când a bătut la uşa mea, credinţa mi-a-ncercat,
A vrut să vadă dacă sunt creştin cu-adevărat,
De-i miezul nopţii sau e zi, sunt darnic, sunt milos
Sau doar de formă şi de nume sunt om evlavios?
Mai bate încă pe la porţi, Isus, Fiul Iubit,
De unii-i amânat o zi, de alţii izgonit,
Îi este frig, este desculţ, flămând şi obosit,
Când a bătut la uşa ta, prieten, L-ai primit?

29/12/13, Barcelona- Lucica Boltasu