Ultimele proorocii ale lui Naum
(Naum cap. 3)


Iar Domnul mai departe spune
De cei ce-s vărsători de sânge
De cel ce în minciuni o ține
Necazul va veni, vor plânge

Pocnetul biciului se aude
Și tropotitul cailor,
Cel care luptă, acum fuge
În duruitul carelor

Și săbiile scânteiază
Iar sulițele fulgeră
Răniții gem cuprinși de groază
În ei, se aruncă sulițe

Cei vii, aleargă îngroziți
Din calea morților, se duc
Se împiedică, cad jos trântiți
Cu toți aleargă, cu toți fug

Domnul cetății îi vorbește
Ca pe o stricată, o socoate
De preacurvii îi amintește
El, din necazuri o va scoate

Ca pe o stricată Domnu o vede
A ei farmece le-a văzut
Și iscusința-n rău o crede
Prin farmece, ce le-a făcut

Și un necaz, contra ei are
El tare o va umili
Va ridica ale ei poale
În goliciune o va târî

Rușinea ei, ca să se vadă
Împărățiile să știe,
Pe ea, nimeni să n-o mai creadă
Rușinea peste ea, să vie

Și murdării vor fi zvârlite
Cetatea să o înjosească,
A ei fapte vor fii plătite
Căci Domnul vrea s-o nimicească

Căci No-Amon, nu e mai bună
Cetatea ce între râuri este
Și nimenea n-o să mai spună
De-a ei tărie, n-or da veste

Egiptul și etiopienii
Și ei, tărie au avut
Și cei din Put și libienii
Au fost toți tari, dar au trecut

Ei surghiuniți, au suferit
Cu pruncii lor, duși în robie
Ai lor fruntași toți au murit
În lanțuri, toți au fost să fie

Dar Ninive se va îmbăta
Se va ascunde-n adăpost
Sa scape, el va căuta
Dar tot ce-a fost, e fără rost

Cetățile parcă-s smochinii
A căror roade-s la început
Acum însă și pomii-s plini
Și îi scurtează, cum a vrut

Poarta cetății s-o deschidă
Vrăjmașu în casă va intra
Și focuri mari se vor aprinde
Necazul, îi va înconjura

Cetății, Domnul îi va spune
Prin gura lui Naum, proorocul
Apă să scoată, El va pune
Ca ei, să-și întărească locul

Să calce lutul în picioare
Bine să fie frământat,
Și să gătească a ei cuptoare
Căci viața i s-a terminat

Focul, cetatea va distruge
Ca o lăcustă, o va mânca
Și lumea înfricată fuge
Dar viața, nu și-o vor scăpa

Mulți în cetate-s negustori
Care-s robiți de lăcomie
Și cei care sunt voievozi
Sunt nesătui, pârliți să fie

Sunt ca lăcuste lăcomite
Și tot distrug în calea lor
Rămân doar locuri pustiite
Caci sunt puternici, fac ce vor

Păstorii toți au adormit
Asirienii, se odihnesc
Poporul este risipit
Se împrăștie, se răzlețesc.

sfârșit.