Salutul creştin
Autor: Cornel Jigau  |  Album: fara album  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de Cornel_Jigau in 30/12/2013
Salutul creştin

Ziua bună,
Începe cu ''bună dimineaţa",
Şi se încheie cu ''noapte bună'',
Pentru cei ce locuiesc împreună.

Salutul este un lucru frumos,
Ce-arată că un om este mainerat,
De părinţi frumos educat,
Nici nu este un lucru prea greu,
Şi-I place şi lui Dumnezeu!

Pocăinţa şi bunele maniere,
Merg ţinându-se de mână,
Pe vreme rea şi pe vreme bună,
Şi dacă vrei să-L faci cunoscut pe Dumnezeu,
Salută-l întotdeauna pe semenul tău!

Buna cuviinţă este şi-un blazon,
Ce-arată buna creştere a unui om,
Ea-l înnobilează pe omul ce-l poartă,
Şi este indicatorul spre calea cea dreaptă!

Salutul frumos şi-o faţă senină,
E ca o candelă ce poartă lumină,
Ce-aduce seninul într-un suflet pierdut,
Şi-L face pe Dumnezeu cunoscut!

Tâmplele albe,
Să le saluţi de departe,
E o ruşine să le sfidezi în tăcere,
Îţi va veni şi ţie rândul cândva,
Şi dacă vei trăi le vei purta!

Primele raze de soare,
Sunt salutul Părintelui ceresc,
Şi este primul dar dumnezeiesc,
Să-nvăţăm bunele maniere,
De la Creatorul divin,
Sădindu-le şi tu în propriul cămin!

Dintre toate,salutul creştin ''Maranata'',
Este cel mai frumos,
Ce ne aminteşte de Domnul Hristos,
Să nu obosim a-L propovădui,
Prin salutul nostru oriunde-am fi!

29.12.2013
Cornel Jigău
Salutul şi bunele maniere sunt practicate chiar şi între păgâni,cu atât mai mult între copiii lui Dumnezeu.În Orient când se întâlneau doi călători schimbau tot felulde formule de politeţe foarte frumoase deşi nu se cunoşteau.În Austria am fost salutat de localnici cu ''Cristcot'',un salutat practicat şi de nemţii din România care cred că înseamnă ''Lăudăm pe Domnul''.Ei nu se sfiau de nimeni să se salute în acest fel.Fraţii ortodocşi când merg şi se întorc de la biserică ne salută cu ""Dumnezeu să te ierte".Ce poate fi mai frumos decât iertarea Domnului!Primii creştinise salutau cu ''Maranata'' adică ''Domnul vine''!Protestanţii se salută cu ''Pacea Domnului Isus'' pe care de-o bucată de vreme unii l-au înlocuit cu tot felul de saluturi profane ca:"ceau'',''salut'' sau ''noroc'',ce arată nivelul scăzut pentru cele spirituale.Să revenim la salutul nostru creştin.''Maranata''!
Va salut ca-n Maramures: "Laudam pe Isus!" si raspunsul e : "Laudat fie-n veci!"
Adăugat în 30/12/2013 de loredanam
Statistici
  • Vizualizări: 2909
  • Export PDF: 1
  • Comentarii: 1
Opțiuni