Gerul a-mplântat în viață
Cu tăișul de cristale,
Răni de aer că îngheață
În pufoasele petale.

Sângerând cu dalbul sânge
Vântul se piti prin tufe
Și prin vreascuri se înfrânge
Îngrozit și să răsufle.

Iar omătul prins de ramuri
Lucitor parcă le-ar spune:
„Și de lume, și de neamuri
Scârțâiți o rugăciune.

Căci e gerul prea năpraznic
Nemilos ca și o vreme,
Serios e pus pe cazne -
Pentru voi, copaci, m-aș teme.

Noi, zăpezile, ne-ntinsem
În pocloane fără număr,
Voi, în rugile aprinse,
Tot săriți mai sus de umăr.

Nesupușii au o soartă
În istoria nedreaptă
Aruncați pe fila moartă
Cu uitarea ce-i așteaptă.”

A oftat cumplit din noduri
Până-n scoarța sa stejarul:
„Ne vom trece și exoduri...
Și-om vorbi la primăvară!”