Proorocul Habacuc continuă să vorbească
(Habacuc cap. 2)


Proorocul, încă proorocește
Și pe un tron s-a așezat
Și Domnul aici, îi vorbește
Tot ce mai au ei, de îndurat

Răspuns la plângere așteaptă
Domnul, lui Habacuc îi spune
Pe tablă, vorbele să aștearnă
Sa scrie tot ce El îi spune

Dar cel care e drept, trăiește
Credința lui, îl va scăpa
Căci Domnul totul răsplătește
Și-a lui inimă, va vedea

Acel care-i beat și semeț
Deloc, liniștea nu o are
Și nici cel mândru, îndrăzneț
Nu poate avea pace, sub soare

Ei, gaura lor o lărgesc
Spre a morților locuință
Adună mult, tot ce găsesc
Să aibe spre a lor folosință

Căci toate vrea ca să le strângă
Ca moartea-i de nesățios
La alții, ca să nu ajungă
Chiar de nu-i este de folos

De râs se face tuturor
Cu toții îl batjocoresc
De pomină în viitor
De el, cu toți își amintesc

Chiar cei ce l-a împrumutat
La el se vor înfățișa
Sa capete tot ce i-am dat
Altfel, averea-i va lua

Căci este vai de cel ce are
Și-n datorii este băgat
El, nu găsește alinare
Că trebuie să dea ce-a luat

Asupritorii se trezesc
Și pradă lor, el va ajunge
Cer înapoi, nu contenesc
Și a lor ură, nu se stinge

Și fiindcă a fost jefuitor
Și el va fii, tot jefuit
Și criminal, răufăcător
Acum, e vremea de plătit

Ca silniciile făcute
Nicicând nu se mai pot uita
Chiar de-s fapte mai mult trecute
De pomină-s, de-a pururea

Jale va fi de cei nedrepți
Ce vor câștiguri necinstite
De cei care se cred deștepți
Și cred că au fapte nevăzute

Chiar dacă casa își așează
Pe loc înalt de apărare
Și cred că aici se salvează
Parte de ce a strâns, nu are

Rușinea casei si-a croit
Popoare multe a distrus
Chiar contra sa, el a greșit
Și un păcătos a ajuns

Chiar partea care-i așezată
Ce-n mijlocul zidului este
Lemnul din grinda ce-i legată
Jefuitorilor, dă veste

Ca mare e nenorocirea
Pentru acela ce zidește
Și mare va fi tânguirea
La cel ce cu sânge, mânjește

Cetatea ce-i întunecată
Clădită în nelegiuire
De sânge, ea este pătată
Și va ajunge la pieire

va urma