Dintre sutele de gânduri
Autor: Lucica Boltaşu  |  Album: Dincolo de cuvinte  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de lboltasu in 05/01/2014
Dintre sutele de gânduri ce apar, ce vin și trec,
Unul singur mă frământă: unde oare-o să-mi petrec
Veșnicia? Sunt eu oare mântuit cu-adevărat?
Pocăința mi-e reală, sau e doar un surogat?

Mă frământ, cu precădere în privința-acestui gând
Și-mi evaluez trăirea, fapta, vorba, rând pe rând,
Cercetez cu de-amănuntul cât din Lege-nfăptuiesc
Și mă văd pierdut de-a pururi, căci nimic nu împlinesc.

Dacă n-aș cunoaște Biblia, Cartea Sfântă, minunată,
Nu aș ști de har, salvare-n lumea asta idolatră,
Toți ca unul merg 'nainte, spre un punct pierdut în fum,
Nebăgând în seamă focul, ce transformă totu-n scrum.

Dar, slăvit să fie Domnul! N-aș putea nicicând intra,
În cereasca-Împărăție, fără sfântă voia Sa!
A gândit planul salvării, Tatăl nostru Dumnezeu
Și-a plătit răscumpărarea, prin Isus, prin Fiul Său.

Nu există altă cale, de a fii deplin iertat,
Omul-Dumnezeu, Mesia, fără greș, fără păcat,
Din iubire pentru oameni, S-a jertfit ca tu și eu,
Să avem o siguranță, pace, drum spre Dumnezeu.

A călcat Isus pe moarte, a-nviat a treia zi,
Să se-nalțe, să ne facă loc și nouă-n veșnicii,
Ce splendoare, bucurie, poate fi mai mult de-așa?
Te-ai gândit prieten dragă, unde duce calea ta?

Ai tu certitudini? Drumul este bun? Ai pace-n duh?
Urmărești Lumina lumii? Cât privești înspre văzduh?
Dac-ai înțeles că omu-i doar un abur pe pământ,
Ai primit înțelepciune, rază din Cuvântul Sfânt.

Goi intrăm în lumea asta, goi de-asemenea plecăm,
Strânge-averi în cer, de-aicea, din ce-am strâns nimic nu luăm,
După faptă și răsplată! Dac-ar fi ca să plătim,
Este cert, în dreptul nostru-ar scrie mare să murim!

Dintre sutele de gânduri ce apar, mi-a mai rămas,
Unul singur care zilnic nu-mi dă pace, prinde glas
Și îmi spune: " Mântuirea, e un dar, tu ești salvat,
Dar pe cel de lângă tine, spre Cristos l-ai îndrumat?

Fii creștin în orice clipă și odihnă să nu ai,
Să vorbești despre iertare, judecată, iad și rai,
Timpu-i scurt, se-apropie ziua-n care Domnul va veni,
Câți din prieteni, frați primit-au vestea bună? Oare știi?

05/01/14, Barcelona- Lucica Boltasu
Repere ale unui suflet preocupat de viata vesnica.Multa framintare, intrebari, care produc efectul meditatiei personale.
Fi binecuvintata !
Adăugat în 05/01/2014 de sanda_tulics
Ca de obicei, ganduri esentiale, prioritare, exprimate magistral! Har si binecuvantare!
Adăugat în 05/01/2014 de loredanam
Statistici
  • Vizualizări: 1306
  • Export PDF: 780
  • Favorită: 1
  • Comentarii: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni