Fulgi de zahăr

Cerne cerul de aseară,
Fulgi de zahăr care cad,
Adormind în pături albe,
Lângă-ostrețele din gard.

Alții cad pe nasuri cârne,
Ce în grabă se topesc,
Unii se așează-alene,
Peste tot unde găsesc.

Streșinile par și ele,
Mai dințoase la amiază,
Iar în zbârnăit de sănii,
Ulița e tot mai trează.

Încruntate stau de viscol,
Dune albe ca de vată,
Iar un pui de crivăț umblă,
Să înghețe noaptea toată.

Se aruncă în rafale,
Fulgi de zahăr peste case,
La ciorapii rupți din lână,
O bătrână, stă și coase.

Nemilos e fumul iute,
Înecând, topind deodată,
Fulgi de zahăr ce n-au soartă,
Ca să cadă laolaltă.

O câmpie ca de zahăr,
Este tot ce ne-nconjoară,
După geam cu flori de gheață,
În albușul de afară.

Mă cuprinde-o stare sfântă,
Când mă uit spre ceruri, iar,
Mulțumindu-I Celui Mare,
Pentru fulgii de ,, zahar ’’ !

Viorel Balcan 12 decembrie 2013