Pocaință, pană albă destinată pentru zbor,
Tu ești cea dintâi aripă care vei zbura spre nor,
Nu spre norul cel de ploaie, ci spre norul glorios,
Care-L va purta în slava, când va reveni, Christos

Pocăința-I act de lege, decretat de Duhul Sfant,
Prin Ioan Botezatorul, când slujea pe-acest pamant,
Iar apoi, Mântuitorul, l-a-ntărit făcându-l plin,
De-o mai mare experiență, pentru oricare creștin

Fără actul pocăinței, nu există mântuire,
El e actul ce rămâne pentru-ntreaga omenire,
Pentru cultele de frunte, pentru cultele mai mici,
Pocăința-I temelia oricea-I vrea tu ca să zici.

Pocăința nu-I aceea că-ți formezi un chip ciudat,
Incât toți să te cunoască după cum te-ai îmbrăcat,
Dacă nu pătrunzi acolo, unde-I miezul,
Ce transformă prima dată caracterul,
Dacă nu pătrunzi acolo unde este conținutul,
Tu nu știi ce-I pocăința chiar dacă-I platești tributul.

Unii din creștini pun nume, mai ceva ca și părinții,
Dar sub formă de-njosire, “voi sectanții, pocăiții”
Dacă ăștia-s pocăiții, dacă asta-I pocăința,
Atunci voi cei mulți, “creștinii” ce sunteți, care-I credința?

Isus când a dat decretul, “Pocăiți-vă” a spus,
Pentru toată omenirea care crede în Isus,
Nu a spus-o nici la culte, nici sectantilor, să știți,
El a spus doar conținutul, să putem fi mântuiți.

Omul și-a format hotare, și religii și grupări,
Fiindcă nu e conținutul, de aceea-s dezbinări,
Pocăința nu-i nici hulă, nici poreclă, ea-I un act,
Care trebuie să-l facem că-I lăsat de Cel Prea-nalt.

Pocăința-I renunțarea la tot ce se pare rău,
Și-o întoarcere totală la Acel Ce-I Dumnezeu,
Pocăința-I act în Sine, nașterea sfântă de Sus,
Nașterea din Duh și apă, cum ne-a învățat Isus

Fără nașterea aceasta, spune Isus, dragul meu,
N-ai să vezi Împărăția Celui ce e Dumnezeu,
Și când nașterea aceasta a pătruns în profunzime,
Nu mai cânți în două strune, ai ieșit atunci din lume.
Atunci ești și tu copilul Împăratului de Sus,
Atunci nu tu ești Stăpânul, ci Stăpânul e Isus.

De aceea ni se cere să-nțelegem explicit,
Ce înseamnă pocăință și ce-nseamnă pocăit.
Pân-aici am spus ce-nseamnă pocăința ca și act,
Insă, hai, ca să vedem pocăința ca și FAPT.


Hai ca să vedem și roada celui care e-n-credință,
Celui care întelege ce înseamnă pocăința.
Că e mare diferență între cei ce-s dusi de val,
Și-ntre cei care slujesc strict, după original.

Într-o zi Botezătorul a strigat plin de credință:
“Faceți roade mai intâi vrednice de pocăință”.
Deci e importantă roada, rodul spune cine esti,
Rodul îți va da valoarea și Stăpânul ce-L slujești.

Tu prin felul de credință spui tot ce-ai avea de spus,
Rodul tău va confirma dacă ești al lui Isus,
Caracterul tău în slujbă dacă este sănătos,
Va conduce și lucrarea, și pe tine, la Christos

Dar de-i bolnav caracterul, vai de slujba care-o faci,
Ori că-I mare, ori că-i mică, bine-ar fi atunci să taci.
Fraților, sunt multe lucruri care ne despart de Domnul,
Pocăința este bună, nu modernă ca și omul.

De păstrăm originalul cum Isus ne-a învățat,
De păstrăm învățătura din Scripturi cu-adevărat,
De rămânem în credință cum apostolii au spus,
Noi suntem în siguranță, căci cu noi este Isus.

Cine își permite teatru ca să joace între frați,
Se va judeca cu Domnul nu cu cei înlăcrimați,
Noi rămânem lângă Domnul cum ne-nvață pocăința,
Căci avem dovadă vie căci în El e biruința!

Fiți convinși voi, frați de cruce, că avem un har deplin
Ca să fim aici cu Domnul dar și-n veșnicii,
Amin!