Sentiment de rugă

Un plâns inundă doi obraji,
Și-o rugă în cuvinte-nnoată,
Când crezul meu se înalță-n sus,
Rostind din nou cuvântul "Tată ’’ !

O barbă tremură și ea,
Dar nu de spaimă sau de frig.
E vânătă de-atâta plâns,
Ca frunza unui pipirig.

Ca și o gură de mormânt,
Închisă pentru totdeauna,
Stau ochii-nchiși, imaginând,
Cu ce sclipiri va fi cununa !

Ca și altarele pe stânci,
Se-nfig genunchii-n rugăciune,
Căci numai Ție vreau să-Ţi spun,
,, Isuse, Doamne, plecăciune ! ’’

Între apus și răsărit,
Stau două mâini întinse,
Ce amintesc de-un trai orfan,
Ce sunt mereu respinse.

Ca apa morii se rotesc
Cuvintele în gură,
La-auzul lor se pun în rând,
Stafiile pe fugă.

Se clatină pământul greu,
[ De parcă-ar fi de paie ]
Cu mine când mă rog în Duh,
Acolo, în odaie.

Și ochii multora din noi
Stau gata să se-înece,
Când lași prezența Ta, Isus,
Prin adunare-a trece.

Și totul pare un poem,
[ Când nu te știi nici slugă ]
Când vii să simți pe Dumnezeu,
În sentiment de rugă.

Viorel Balcan 7 ianuarie 2014