În așternutul alb de vise
Aștept să îmi vorbești ca unui rob.
Nu vreau cuvinte mari, alese,
Ci ochii mi-i deschide, căci sunt orb.

Tăcerea Ta adânc mă doare,
Cuvinte nerostite mă-nfior.
Nu pot vorbi cu voce tare
Că trupu-i clătinat de un fior.

Iar întunericul mă strânge,
Nepăsător mă-ndeamnă ca să tac.
Privește-mi inima ce plânge:
Ea vrea să fie doar pe al Tău plac.

Galati,
Cristina Magdalena Francu