Calea noastră-i sub picioare
Și de pași este stropită
Să ne ducă peste zare
Proaspătă ori obosită.

Ea trăiește în cuvinte
Supărate și-nțelepte
Printre cruci și oseminte
Care strâmbe, care drepte.

E țesută și din gânduri
Zbuciumate și fricoase
Înțeleasă printre rânduri
Lângă slovele frumoase.

Se aburcă strictă-n inimi
Fără-nvățături de carte
Că nu este nimeni, nimeni
Ca în locul tău s-o poarte.

De te iei după o altă
De exemplu ca să-ți ție
Ți-or stâlci-o tălpi de gloată
Ca mai mult ea să nu fie.

Vei umbla și tu ca toții -
Unde nu vrei te vor duce
Precupeți, obraznici, hoții
Fluturând cu lemnul crucii.

Îți vei spune: Încă-oleacă -
Iată norii fără ploaie!..
Înspre țarina săracă
Simțind anii cum te-ndoaie.

Ți s-o termina exodul
Sub o piatră din deșerturi
Aruncat din calapodul
Din întreg ce face sferturi...

Duhul Vieții, Duhul Vieții
Poate Calea să-ți arate
De nu ești cu două fețe
Și-nsetat ești de Dreptate.

Dacă frate îl consideri
Și nu dai să îl atingă
Diotrefii ce în lideri
Tot se stăruie să ningă.

Și de turme în extaze
Să-L păstrezi ca pe-o avere
Vei vedea Crucea din raze,
Fericirea în durere.

În versetele gingașe
Așa mute pentru oameni
Vei păși condus de Pașii
Peste primăveri și toamne.