Un savant furnicii spuse:
"Munca l-a crescut pe om!"
Iar furnica: "Să am scuze,
Spui minciuni, stimate domn!
Iată, eu cât am muncit,
Gâsca nu am devenit.
Noi de mii de ani lucrăm,
Înca tot furnici suntem.
Munca nu ne-a transformat.
Cât avem de așteptat?

Nu demult mi-a zis un om:
- Uite ce medalion!
Vezi insecta din cristal?
Are multe mii de ani.
Și privi cu ochiul meu
O furnica - exact eu.
Deci prin negura de vremi
Tot furnica o vedem.
Toata vara cit era
Prin copaci cutreiera.
Cele șase picioruse
Mii știau de cărărușe.

Dar odată a picat
În rășina unui brad.
Între timp s-au năruit
Straturi multe de pamânt
Și rășina cu furnic
Nimerise in adânc.
Deci furnicul înecat
Fost-a bine conservat.

Omul cu insecta sa
Ca și altii nu stia
Că acel medalion
E rășina unui pom.
Nu-i un caz așa de rar -
O furnica in cristal.
Cum, stimatule savant,
Înca nu te-ai descurcat?
Ai mințit atunci, spunând:
Omul s-a creat, muncind.
Știu, deși n-am invațat:
Pe om Domnul l-a creiat!"