AUTORUL:
Un crestin porni la drum, intr-o tara departata,
Cai venise lui in dor, ca pe fratiori sa-I vada.
Fratiorii lui iubiti, tare mai erau departe
In orasul Biruinta, ei au spus ca il asteapta.

Dar pornind in departare, Tatal sau ia-ncredintat,
Ca sa ia o cruce-n spate, si s-o duca pin la frati.
A pornit crestinul nostru, indemnat de fratiori
Cica-acolo-I frumusete, si-un Stapin mingiietor.

Insa trista era calea, si chear crucea era grea,
Mai ales in frig si foame, oboseala o simtea.
Mult dorea in greutate,sa-si imparta-sa durere,
Cu-n prieten sau cu-n frate, dar asa merge-n tacere.

Dar vedem dupa o vreme, calatorul sa oprit,
Si-a pus cruce-n loc de scaun, si pe ia sa odihnit,
Dar satana cel siret, nu-si gasea astimparare,
Cum ar face pe crestin, sa-l impiedice in cale.

Si indata nu zabava, un drumet a aparut,
Cu o vorba blinda, dulce, el vorbirea a-nceput:

MINDRIA:
Unde pleci prieten drag? Daca vrei te insotesc,
Caci eu toata viata mea, cu drumeti calatoresc.

Stii prietene cu mine, n-o sa-ti fie trist nicicind,
Caci nespusa bucurie, vom avea in doi miergind.

Chiar pe citi iam insotit, multumiti toti au ramas,
Doar eu nu iam parasit, nici o clipa nici un pas.


CALATORUL:
Dar sa-mi spui te rog amice, cine esti si cum te chiama,
Caci se-ntimpla multe ori, si dusmani iti iese-n cale.

Nu cumva dintre acestea, ai venit si tu acum,
Eu doresc nespus de tare sa am un prieten bun.

Caci am mare greutate, singur sa calatoresc,
Doar e trist si grea e crucea, si eu tare obosesc.


MINDRIA:
Eu prieten sunt mindria, si am bucurie mare,
Ca in orice greutate, eu sa-ti fiu insotitoare.

Eu in tot ti-oi ajuta, cind tia fi drumul mai greu,
In mindrie te-oi umfla, si-ai sa uiti necazul tau.

CALATORUL:
Nu, nu, nu iti multumesc, de asa prietenie,
Toata viata ma feresc, sa nu dau peste mindrie.

Sunt un om de cei de jos,si sarac si chiar lipsit,
Si cu ce mas mai mindri, daca-s gol si nam nimic.

Tu prietena esti buna, numai nu la cei saraci,
Dute tu si cauta-n lume, dintre cei care-s bogati.

MINDRIA:
Hai prietene cu mine, caci amar te vei cai,
Si-n a ta calatorie, fara mine greu tia fi.

Cine dar t-ea mingiia, ca sa uiti de greul tau,
Nu vei face nici un pas, fara ajutorul meu.

CALATORUL:
Multumesc, iti multumesc, ca esti recunoscatoare,
Dar nicicind nu te doresc, ca sa-mi fii insotitoare.

AUTORUL:
Si mindria a plecat, dar drumetul a pornit,
Bucuros ca de mindrie, sa vazut el izbavit.
Dar mergind el chinuit, si cu capul aplecat,
Sub povara grea a crucii, cineva la salutat.

LACOMIA:
Buna ziua draga frate, vad ca tare-ti este greu,
Chiar si crucea ta din spate, te apasa tot mereu.

Sora mea este mindria, insa tu ai refuzat-o,
Caci ai spus ca esti sarac, si deaceia ai alungat-o.

Iata eu vreau sa-ti ajut, ca sa nu mai fii sarac,
Caci eu frate-s lacomia, si prin ia devii bogat.

Daca eu te insotesc, negresit o intilnim,
Si pe sora bogatie, ce in cale tea-nsoti.

Ei ce zici buna parere, nui asa ca te unesti,
Eu sunt sigura acuma, ca la asta te gindesti.

CALATORUL:
Zici ca esti tu lacomia??? Nici de cum nu-mi trbuiesti,
Doar de atita vreme lunga, eu de tine ma feresc.

Sa traiesti in lacomie, trebuie sa fii siret
Si viclean in tilharie, la furat sa fii atent.

Dar aceasta nui de mine, doar eu sunt nu prea-ntelept,
Si-n astfel de viclenie, multe lucruri nu pricep.

Si pe urma cu furatul, ocupatie sa ai,
Si in orice tirguiala, cit mai multi banuti sa ai.

Multumesc de insotire, dar o viata am trait,
Si nicicind cu lacomia, eu nu mam indeletnicit.

LACOMIA:
Hai prietene cu mine, si vazut vei deveni,
Frumusete, stralucire tu prin mine-ai dobindi.

CALATORUL:
Multumesc dar om de vaza, niciodata eu n-am fost,
Mam deprins mai fara seama, caci naltarea nare rost.

AUTORUL:
Sa pornit sora mindriei cam sfioasa, rusinoasa,
Caci ea biata lacomie, a luat calea intoarsa.
Doar atitia calatori o primesc cu bucurie,
Si cu ia sunt fericiti, in a lor calatorie.

Dar acesta un fanatic, sa purtat cu ea urit,
Cum sar razbuna acuma, pea-cest om numaidecit.

Tot mergind asa crestinul, bucuros ca a scapat,
De sireata lacomie, el din nou sa asezat.
Dar din nou i-apare-n fata, un drumet necunoscut
Si cu zimbetul pe fata, bucuros a inceput.

BOGATIA:
Ah, ce scumpa bucurie, ca acum te-am intilnit,
Eu sunt sora bogatie, si de mine-ai fi n-sotit.

Si macar ca multi m-asteapta, si ma cauta mereu,
Iata eu de asta data, sunt in ajutorul tau.


Stiu ca esti un om sarac, si-ai trait in saracie,
Doar acuma calator, vei trai in bogatie.

Iama astazi de prieten, si-ai sa simti tu bucurie,
Cind cu mine pretutindeni, eu voi fi-n calatorie.

Si vei fi luat in seama, si cu mine tei inalta,
Iar dusmanii tai de cale, vor fugi naintea ta.

CALATORUL:
Dar la ce imi trebuieste,sa devin si eu bogat,
Doar atita vreme lunga, mam deprins sa fiu sarac.

Si acuma bogatie… asta nu e pentru mine,
Chiar deas vrea sa fiu bogat, cred ca nu mas mai deprinde.

BOGATIA:
Ia-ma draga calator, caci cu mine-ai triumfa,
Cind bogat vei devein, si in slava tei inalta.

CALATORUL:
Nu, nu, nu iti multumesc, nici odata nam visat
Ca cindva in viata mea, sa devin si eu bogat.

Toata viata am urit --lacomia, bogatia
Dar eu sint chiar multumit, sa traiesc si-n saracie.

AUTORUL:
Dar satana furios, iar din nou isi face planul,
Ce-ar gindi el mai hitros, pe crestin ca sa-l doboare.
Si atunci cu viclenie, planuieste-n gind satana,
Sa trimata-acum minciuna, caci ea este mai vicleana.

Si mergind asa crestinul, tot mereu se vaicara,
Ca e greu in cale singur, si ca crucea este grea.
Chiar atunci pe ne-asteptate, cu-n drumet sa intilnit
Si vazindul de departe, cu dulceata ia zimbit.

MINCIUNA:
Te salut prieteneste, scumpe calator iubit,
Inimioara imi tinjeste, cind te vad asa mihnit.

Eu as vrea sa te ajut, si in drum sa te-nsotesc,
Cred ca nu tia fi urit, caci acum te-n veselesc.

Sunt minciuna cea sireata, si’ntre oameni am success
Cind te-oi amagi odata, eu pe loc te n’veselesc.

Ai sa rizi cu pofta mare, si-ai sa fii voios mereu,
Si atuncea usurare, vei simti in drumul tau.

CALATORUL:
Multumesc dar eu de tine, m-am ferit de mic copil
Caci asa urasc minciunaca de foc de ea ma tem.

MINCIUNA:
Hai prietene cu mine si pe drum te-oi veseli
Dar sa vezi cind vom ajunge ce rasplata vei primi.

Un dar sump si pretios, de la mine-ai cistiga,
Viitorul luminous iti va sta naintea ta.

CALATORUL:
Multumesc iti multumesc, chiar de tot ce imi promiti
Dar minciuna o urasc, si nu vreau sa ma mai minti.

AUTORUL:
Cam mihnita se porneste, de la calator minciuna,
Dar crestinul tot priveste inspre Biruinta’ntruna.
Tot mergind incetisor a ajuns la tirgul mare
“Tirgul Desertaciunilor” era titlul la intrare.

Si crestinul se framinta, cum pe-alaturi ar coti
Dar o alta trecatoare, nicidecum el nu gasi.
Drumul inspre Biruinta se ducea numai prin tirg,
Si atuncea calatorul, a pornit incet plingind.

Dar mai marele il chiama, sil intreaba cinei el?
Dupa asta ii propune, marfuri scumpe fel de fel.

MAI MARELE TIRGULUI:
Uite draga calator, ca iti stau la indemina
Marfuri scumpe, pretioase, si oriceti pofteste inima.

Dute omule te-mbraca, nu umbla asa zdrentos
Uite haine frumusete, cu un vid tare lucsos.

Si bucate daca vrei, dintre cele mai alese
Stau pe masa incarcate, ca la miri si la mirese.

Treci prieten te aseaza, si maninca ce doresti
Cinta, joaca te distreaza ca doar tinar inca esti.

CALATORUL:
Multumesc dar nui de mine, tirgul tau asa frumos,
Sunt sarac si fara nume, si-s un om lipsit de jos.


MAI MARELE TIRGULUI:
Data asta fara bani, tu vei face tirguiala
Ca te vad ca esti sarac, si nevoia-ti este mare.

Iti propun din partea mea, orice lucru tu doresti,
Dute ia ce ti-a placea, si nu trebue sa-mi platesti.

Dute alegeti ceva bun, mai frumos si mai lucsos,
Ca sa nu cunoasca lumea, ca mai esti un om de jos.

CALATORUL:
Multumesc de bunatate, dar de mic traiesc sarac,
Nu-s deprins in frumusete, niciodata sa ma’nbrac.

Si mincare mam deprins, cu scuteala s-o maninc,
Cam asa dupa ajuns, doar eu nu mincam din tirg.

AUTORUL:
Calatorul a pornit si mergea tot aplecat
Caci avea de mers prin tirg, pina’n captul celalalt.
Dar sarmanul era n’tins intro parte si in alta
Negustorii il trageau, sii bagau in fata marfa.

Si atuncea calatorul, se zbatea se tot lupta
Iar privirea atintita spre iesire ii era.
El cu mare greutate sa vazut atunci iesit,
Si pornind el mai departe, o minune a vazut.

Linga drum stau insirate, multe custe de animale,
Dar spre marea lui uimire,stau inchisi aicea oameni.
Se uita atent crestinul parca’s oameni nu animale
Dar de ce ca niste fiare, stau aici la inchisoare?

CALATORUL:
Cei cu tine fratioare, cum aici ai nimerit
Dar ma uit esti om nu fiara, cine doar te-a pedepsit?
Ai facut vre-o crima mare? Vre-un omor ai savirsit?
Sau din tirgul asta mare tu ceva ai tilharit?




1-UL SUFLET:
Nu, prietene asculta, n’am furat si n’am ucis,
Dar prietenii de cale m’au adus si m’au inchis.

Stii prietene iubite, m’am pornit tare departe
In orasul Biruinta ma duceam dupa rasplata.

Cind colo in a mea cale, doi drumeti am intilnit,
Erau gingasi la vorbire, si cei drept frumosi la chip.

Erau minciuna si mindria, ele’n drum mau insotit,
Si atitea-mi promiteau, in sfirsit m’au pacalit.

CALATORUL:
Dar de ce nu le-ai gonit mai departe de la tine
Eu asa le-am izgonit, chiar pe toate de la mine.

1UL SUFLET:
Imi placeau nespus de tare, chiar nespus le-am indragit
Dar mergind cu ele-n cale, observam cas amagit

Si atunci am inceput de la mine sa le-alung,
Dar stapinul ma certat, si mi-a spus sa le ascult.

Dar aici cind am ajuns, ele astfel mi-au vorbit,
Calea noastra calator, a ajuns la bun sfirsit.

Si rasplata noastra este, sumpa si frumoasa
Intra-acolo si-ai sa vezi viata luminoasa.

CALATORUL:
Dar de ce stapinul tau, te-a ndemnat sa le asculti,
El se vede cai om rau, si nui pasa ca te pierzi.

Dar al meu Stapin intruna, ma freste nencetat,
De prieteni rai in cale, si de tot cei blestemat.

El intruna imi sopteste Inainte sa ma uit
De nimic sa nu ma-ting si la tinta sa ajung.

AUTORUL:
Si atuncea calatorul, pe un altul il intreaba,
Cel vedea cu mare mila, cum se uita si asteapta.

CALATORUL:
Ce-ai facut tu fratioare, de aici ai nimerit,
Sau si tu cu al tau tovaras, rai prieteni ti-ai gasit?

2-LEA SUFLET:
Nu peietene asculta, eu de-acestea am scapat,
De mindrie, de minciuna dar lacomia am luat.

Si in tirgul asta mare, cu atita stralucire,
Nu stiam in care parte, sa-mi rotesc a mea privire.

Si sa-ti spun eu adevarul, nici un lucru na-m furat,
Dar cistigul era mirsav, si pe el l-am cumparat.

Cu desage incarcate, eu de-acolo am iesit,
Cind sa vezi aici controlul toate, toate l-ea oprit.

Si mi-au spus aici in fata, lacomia de-am iubit,
Iata locul de rasplata, colo-n cusca chinuit.

AUTORUL:
Dupa asta calatorul, cu tristete sa pornit,
Poate totusi va ajunge, in orasul mult dorit.
Dar din cauza ca crucea, tare greu il apasa
Calatorul sa gindit, cum din ea ar mai taia.

Sa pornit o framintare, cum sa taie crucea sa
Caci dorinta era mare, dar unelte nu avea.
Cind colo-I apare-n cale, cit cu ochiul cuprindeai,
O prapastie asa mare, ca nici fundul nui vedeai.

Dar pe malul ei stateau, calatori in mare numar,
Dar sa treaca nu puteau, si nici cruci n’aveau pe umar.
Intristat atunci crestinul, nu stia dar ce sa faca,
Caci doar alta trecatoare, nu era in alta parte.

CALATORUL:
Am gasit scaparea mea, ce idée minunata,
Voi intinde crucea mea, pina de cealalta parte.

AUTORUL:
Si crestinul bucuros, crucea lui a aruncat
De pe malul ce statea, pin pe malul celalalt.

CALATORUL:
O ce mare fericire, ca din cruce nam taiat
Doar nicicind nu ajungeam, eu pe malul celalalt.

AUTORUL:
De indata ce crestinul, a trecut ispita grea,
Mai departe fara piedici,si-a urmat el calea sa.
Si cind vede ce minune, de oras ii sta in fata,
DA ACESTA-I BIRUINTA, ce o cauta de-o viata.

Acolo il asteptau fratiori si surioare
Multe mii de calatori, imbracati in haine albe.
Dar Stapinul… frumusete, straluceste luminous,
Co privire blinda dulce, si ii zice Lui HRISTOS.

Dar vazindul pe crestin, El la sine la chemat,
La imbracat in haine albe, si-o coroana ia pus pe cap.

Din aceasta convorbire, noi cu toti am inteles,
Ca viata noastra a fiecaruia, i-o cale spre success.
In orasul Biruinta,pot ajunge acei crestini,
Care-n viata paminteasca, nus legati ei cu nimic.

Sa ne dam doar staruinta-frati,surori ca fiecare,
Sapre orasul Biruita, sa pornim cu Domnu-n cale.
Dar tovarasi ca mindria, lacomia sau minciuna,
Ca de foc sa ne ferim, casa capatam cununa.


AMIN