Cu tot ce am
Autor: Paula Szabo  |  Album: Gânduri pentru suflet  |  Tematica: Laudă și închinare
Resursa adaugata de PaulaSzabo in 16/01/2014
Cu tot ce am, doresc să-Ţi cânt iubirea,
Cuvintele-s sărace, să poţi să povesteşti,
Ce am simţit în clipa, când mi-ai atins privirea,
Când am văzut, aievea, la Golgota jertfirea,
Şi-am priceput îndată, ce mult Tu, mă iubeşti.

Cu tot ce am, vreau să Te preamăresc,
Aşa cum ploaia preamăreşte norul,
Să sece-n mine eul, şi tot ce e firesc,
Şi să-mi inunde golul, doar Harul Tău ceresc,
Iar, nesecat de Tine, să-mi fie veşnic dorul.

Cu tot ce am, vreau să Te laud Tată,
Aşa cum apa laudă fântâna,
Să-Ţi fiu izvor de cinste, nepătată,
Precum Ţi-au fost Enoh, sau Noe, altădată,
Tu să Te-nalţi, afunde-să ţărâna!

Cu tot ce am, doresc să Îţi aduc cinstire,
Aşa cum raza, soarele cinsteşte,
Să fiu prezentă, când Tu ceri jertfire,
Dovadă vie, de credinţă şi iubire,
Tu să-mi fii visul, ce mă împlineşte.

Cu tot ce am, doresc să Te slăvesc, Isuse,
Aşa cum curcubeul, slăveşte legământul,
Iar simţurile toate, să-Ţi fie-n veci supuse,
Să Te slăvesc prin fapte, sau vorbele nespuse,
Iar gânduri necurate, înghită-le pământul!

Cu tot ce am, mă-nchin, pe-această lume,
Cum ghiocelul se-nchină primăverii, în fiecare an,
Şi-aştept cu dor, Isuse, când mi-i chema pe nume,
Dar stând în aşteptare, Te chem în rugăciune,
Şi-Ţi mulţumesc din suflet, cum sunt, cu tot ce am!


AMIN!

E frumos şi e plăcut sa-L lăudăm pe Dumnezeu, fii binecuvântată Paula pentru frumoasele versuri.
Adăugat în 16/01/2014 de floridinmaracineni
Deosebit de frumoasă laudă și închinare, cu toată dragostea cu toată puterea, biblic, Domnul să te răsplătească, sora Paula.
Adăugat în 16/01/2014 de ana_haz51
Foarte frumos sora Paula, sa Ii cantam Domnului necontenit si Il slavim, merita din plin dragostea noastra. Multa pace.
Adăugat în 17/01/2014 de florenta.sarmasan
"Să fiu prezentă, când Tu ceri jertfire,
Dovadă vie, de credinţă şi iubire,
Tu să-mi fii visul, ce mă împlineşte."Minunate versuri nascute din dorinte pure si din sentimente vii si curate pentru Mantuitorul!
Adăugat în 17/01/2014 de loredanam
Statistici
  • Vizualizări: 1885
  • Export PDF: 4
  • Comentarii: 4
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut incomplet
Opțiuni