Curgea pe glie, bunătatea
Din Cer, se înnoise iar,
O vreme-n văl se-ascundea,
Urmau să-nvie vremi de Har.

Iată Omul, într-o grădină,
Cu-ale țărânei simțuri toate
Lupta o Dragoste deplină
Și biruința, era... moarte.

Nu-L ajuta nimeni, nimic,
În luptă singur a rămas,
Chiar al iubirii ucenic
N-a putut veghea, un ceas.

Se îmbibă țărâna toată,
Cu lacrimile ca de sânge,
Isus se ridică deodată...
Era Iubirea Care-nvinge.

Și a rămas ca mărturie,
Se-aud de două mii de ani
„Voia Lui Dumnezeu să fie!”
Spun lacrimile-n Ghetsimani.

Au venit soldați-n grabă
Iar Iuda, cu sărutul lui,
I-a bătut atunci în palmă,
Cel mai dureros, prim cui.

Multe glasuri se-ntețiră,
Fruntea-n spini Îi încunună
Și batjocură și-ocară
Îl răstigniră, împreună.

Când a-nceput dealul să urce,
Era străpuns și răstignit,
Sufletu-I curgea pe cruce,
Pentru-acei care i-a iubit.

Ura-nspumându-se, creștea,
Credeau că Îl împing în sus,
Dar la moarte, doar Iubirea
Și ascultarea Lui, L-au dus.

Cu un cuvânt, era de-ajuns
Să facă valul, apă lină,
Dar a ales, de-a fi răpus,
Prin lacrimile din grădină.

Izvor curat, prin tulburi ape
Curgea, între tâlhari, Cristos,
Spre plata care să ne scape
Pe noi, de iadul fioros.

Alin I-a fost Ioan, iubirea
Care-a rămas la pieptul Său,
Încredințându-i pe Maria,
Plecă Isus, la Dumnezeu.

El a murit apoi a înviat,
La Tatăl S-a înălțat, la Cer,
El este Fiul Lui, cu-adevărat,
Împărat, Cristos Emanuel.

Prin Golgota Harul mai curge,
Se va-mplini precum a spus.
Așteaptă fii, născuți la Cruce,
Un Mire drag și scump, Isus.

Amin!