Vreau...
Autor: Viorica Stela Dan  |  Album: Licariri din roua cerului  |  Tematica: Incurajare
Resursa adaugata de fidelitate in 17/01/2014
Vreau...

Vreau să-ți simt privirea blândă,
Cum îmi mângâie inima,
Și cum mi-se inundă
Viața, cu iubirea Ta.

Să mă prăbușesc la cruce,
Să-mi las povara grea,
Ce amărăciuni produce
Și amăgiri de catifea.

Vreau să simt prezența Ta,
Veșnic în viața mea.
În lumină să pot sta,
Fără teama, că voi cădea,

Știind, cât mă prețuiești,
Că m-ai iertat și mă iubești.
Tu, de mine te îngrijești,
Domn al vieții mele ești.

Prin Duhul Sfânt, alinare
E vocea Ta, ce o ascult.
Suflarea Ta, ca o boare,
O doresc din ce mai mult.

Inima-mi de Tine se leagă,
De Tine, Fiu de Dumnezeu.
Vreau o veșnicie-ntreagă,
Cu Tine să fiu tot mereu.

Vreau să-ți simt privirea caldă,
Cum îmi umple inima,
Vreau să simt cum se scaldă,
Viața, în iubirea Ta.

Amin!




Amin la toate aceste minunate dorințe și zic ca Domnul să vă binecuvânteze. Frumoase și ziditoare versuri!
Adăugat în 22/01/2014 de Ioanhapca
Statistici
  • Vizualizări: 1530
  • Export PDF: 2
  • Comentarii: 1
Opțiuni