Vorbeşte lumea tot mai des despre "venire",
Despre "sfârşit", sau despre "judecată",
Dar se complace, stând în aţipire,
Se-afundă mai intens în rătăcire,
Lăsând îngusta cale, neumblată.

Preferă traiul laic, de pribegi,
Căci dezgustaţi de-atâtea, "preziceri" eronate,
Rostesc: "mereu acelaşi `vine`, de secole întregi",
N-au ştiinţa că misterul, Tu singur îl dezlegi,
Iar ziua cea din urmă, este aşa aproape.

Unii, încearcă să se pocăiască,
Dar răul vine, ispitind frumos,
Şi dominaţi de firea pământească,
Aleg uşor, păcatul să trăiască,
Îndepărtaţi de cum ne vrea Hristos.

Pe alţii îi auzi fiind în stare,
Să spună clar, că nu e pentru ei,
A lui Isus dulce, sfântă chemare,
Găsesc în oameni sursă de-alinare,
Şi au în lume mulţi alţi dumnezei.

Mai sunt aceia ce cunosc mesajul,
Şi-s conştienţi ce trebuie făcut,
Dar spun sfioşi că nu, o, n-au curajul,
Ridică zid, instant ei pun barajul,
Căci, vor să moară aşa cum s-au născut.

Puţini sunt Doamne, cei ce i-au aminte,
Puţini, dar Tu Te bucuri pentru ei,
Dă-le puteri să meargă înainte,
Îmbracă-i cu-ale Tale noi veşminte
De-or fi doar unul, doi, sau poate trei.

Vorbeşte lumea tot mai des despre "venire",
Despre "sfârşit", sau "patria de sus",
Noi, cei convinşi că nu-i o amăgire,
Te implorăm, mai adu o trezire,
Pentru cei dragi, să vină la Isus!

AMIN!