Alergarea
Autor: Puchea Dorel  |  Album: Poezii de laudă și închinare  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de pucheadorel in 18/01/2014
MOTTO: „M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa. De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da în „ziua aceea” Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui. ” (2 Timotei 4:7-8)

Mărgăritar de suflet și durere
E alergarea noastră pe pământ,
Dar Domnul ne va da o mângâiere
Când vom ajunge sus, în Cerul sfânt.

Trăim aici ca oameni o viață
Și ne lovim de multele dureri,
Dar mâine vom privi ca printr-o ceață
Durerile, ispitele de ieri.

Suntem străini și trecători prin lume,
Alergători prin lumea de păcat,
Recunoscuți pe baza unui nume,
Dar anonimi prin binele lăsat.

Doar încercări și lupte și ispite
E viața noastră pe acest pământ,
Iar ale noastre pleoape nu-s lipsite
De lacrimile întristării-n vânt.

Eu nu mai vreau să cad în încercare
Și nici s-alerg în vânt ca disperat,
Căci sunt iertat prin milă și-ndurare,
Răscumpărat prin Sângele vărsat

Și mii de mulțumiri Ți-aduc, Isuse,
Că dragostea și haru-Ți m-au salvat
Și Sângele pe cruce ce se scurse
M-a mântuit și m-a eliberat.

AMIN!
A fost scrisă azi, 18.01.2014, pur și simplu prin harul Domnului.


Foarte frumoase versuri, frate Dorel, aduc un mesaj de încurajare, nădejde sfântă, Domnul să te
răsplătească.
Adăugat în 18/01/2014 de ana_haz51
Foarte frumos. Multe binecuvantari.
Adăugat în 19/01/2014 de florenta.sarmasan
Statistici
  • Vizualizări: 2918
  • Comentarii: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni