Am fost străin, şi un pribeag

Am fost străin, şi un pribeag
N-aveam nici traisă nici toiag,
Şi multe amaruri mă-apăsau
Căci viaţa mea era stingheră,
Privind la prezent, efemeră
Lâng-acei ce mă-nconjurau.

Lipsit de-a vede o schimbare
Căci nu ştiam iubirea-Ţi mare
În viitorul, ce-mi sta-n faţă,
De multe ori, în deznădejde
Făr-a-ncerca de-a mă încrede
M-aflam în negură şi-n ceaţă.

Am fost străin, şi un pribeag
Cu-n viitor, ce-l scrutam vag,
Dar Doamne Tu Te-ai îndurat
Şi sufletu-mi de dor străpuns
Cu Duhul Sfânt Tu mi l-ai uns,
Balsam peste mine-ai turnat!

Tot cercetându-l, l-ai convins
Că-n Jertfa-Ţi sacră l-ai cuprins
Prin Duhul Sfânt cu chemare,
Ca-ntr-o frumoasă dimineaţă
Să-ncep deodată-o altă viaţă,
Prin credinţă-n Jertfa-Ţi mare!

O! Şi am găsit, astfel odihnă
Prin harul mare, sfânta tihnă
În pribegia-mi de sub soare,
Când între fraţi am cunoscut
Ce-nseamnă un nou început,
Prin dragostea, atât de mare,

Ce a fost transpusă-n crucea
Pe muntele Golgota atuncea,
Prin răstignirea-I fiind-nălţată
E cea mai scumpă garanţie,
În drumul sfânt spre veşnicie
Că mântuirea-n har ni-i dată!

Flavius Laurian Duverna
19 ianuarie 2014