În noaptea de iarnă cu viscol şi ger
Trecea un drumeţ pe cărare
Şi frigul îl muşcă năprasnic de mâini
Şi aierul parcă îl doare...

Trecea pe cărare cu paşi îngheţaţi
Şi ghete tocite de drum...
Purta grea pe umeri, povara de ani
Prin lumea de lacrimi şi fum...

Şi-n faţa lui, iarna creştea depărtări
Iar gându-i zbura către casă
La focul ce arde cu flăcări zglobii,
La pâinea tăiată pe masă...

El vede acolo, aievea pe-ai săi
La ceasul de rugă fierbinte:
"O, Doamne ai milă şi poartă-l pe braţe
Cu dragostea Ta de Părinte...

În noaptea de iarnă cu viscol şi ger
Transformă-Te Doamne-n lumină
Şi fii Călăuza ce paşi-i îndreaptă
Spre casa de dragoste plină!"

Şi parcă drumeţul mai prinde puteri
Când vede un licăr în zare:
Răspunsul ce vine când Domnul lucrează
Şi lasă prin Haru-I salvare!

Vulcan-19-01-2014
Mary