"Prea târziu"...
Autor: Franciuc Adelin  |  Album: Umblând în veghere  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de adelinfranciuc in 21/01/2014
Există-un "prea târziu" al pocăinței
Și-al îndurării vreme negru-apus,
Un timp final și-un ceas al judecății
Ce va-ngrozi planeta nedreptății
În ziua revenirii lui Isus.

Nu veșnică-i chemarea la salvare
Din lumea de-ntuneric și păcat,
Ci-o clipă doar, un timp de cercetare
Când cei pierduți mai pot primi iertare
Din Mâna unui Tată Îndurat.

Se va închide-odată a Slavei poartă
Iar cei rămași vor plânge necurmat,
Zadarnic însă... când a morții soartă
Va înghiți sămânța cea stricată
Orbită de-al plăcerilor palat.

Atâta Har respins prin neascultare,
Atâția ani de patimi și gunoi
Plăti-se-vor din greu, făr' îndurare
În groaznica eternă-ncătușare,
Îngenunchind nerodnicu-ți altoi.

De-atâta timp chematu-te-a Stăpânul
Să te întorci la El smerit, căit,
Când, irosind puterea-ți și avântul,
Ai tot respins mereu, mereu, Cuvântul
Și tot murdar și gol ai pribegit.

Căci dragostea de Tată ce te-așteaptă
Și bate-ncă domol la ușa ta
N-a zăbovi în a chemării noapte
Cât Îl respingi, urmând ale morții șoapte
Străine de Hristos și Golgota.

O, fiu risipitor plecat în depărtare,
Cât mai amâi să te întorci acas'?
Cât mai urmezi cărările-ți hoinare,
Când ești chemat la sfânta împăcare
Cu Tatăl tău, ce-aproape ți-a rămas?...

Deci, vino azi, la ultima strigare
Când anii te coboară spre sicriu
Căci, de respingi a Cerului chemare,
Dori-vei într-o zi a Sa-ndurare,
Ți se va spune însă: "Prea târziu"!



Un sunet de trâmbiță a Duhului Sfânt, se aude clar din aceste frumoase versuri, o evanghelizare
care încă mai poate aduce rod, Dumnezeu să se îndure. Domnul să te răsplătească, frate drag, ai
primit de la Domnul un dar minunat, să ai multă dragoste, râvnă și pricepere să lucrezi cu el, spre
slava Domnului.
Adăugat în 21/01/2014 de ana_haz51
Statistici
  • Vizualizări: 4677
  • Export PDF: 4
  • Favorită: 1
  • Comentarii: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni