Am fost cucul singuratic

Ce-ai pățit tu, cuc stingher,
De te strigi mereu pe nume ?
Nu ai casă, n-ai un umăr,
Capul rezemat a-ți pune ?

De ce plângi și înnoptezi,
Prin dumbrăvi ce-ți ies în cale ?
Nu uita ca-acele cuiburi,
Sunt străine, nu ale tale .

De ce-ți fâlfâie aripa,
Prin păduri cu umbra deasă ?
Și îți plângi mereu de milă,
Că n-ai mamă, nici mireasă…

Știu, că-i rea singurătatea,
Grea ca pietrele de moară,
Știu, ce-nseamnă și tristețea,
După gât când te-nfășoară.

Ca și tine pană sură,
Ce nu știi de-i frig sau ger,
Am umblat cătând odihnă,
La Mamona, nu la cer.

Am zburat stingher ca tine,
Prin dumbrava minunată ;
Dar eram orfan de ceruri,
Și de Christ’ cu slava-I toată !

Am crezut căci codrii lumii,
Îmi dau umbră și răcoare;
Dar văzut-am cum și frunza-i,
Cade, galbenă și moare.

Cucule, ce-ți cânți la-amiază,
Numele ca o psaltire,
Câte inimi azi în lume,
Sunt orfane ca și tine ?

Câți mai plâng pe înserate,
La picioarele Lui Christ’ ?
O, ce sfântă bucurie,
Mă cuprinde-acum în scris !

Știu, că nu mai sunt orfanul,
Prin dumbrava minunată;
Înfiat prin Răstignitul,
Am un loc la Sfântul Tată !

Rândul meu îl las să cadă,
Ca scânteia de jeratic,
Ca și tine pană sură,
Am fost cucul singuratic.

Viorel Balcan 20 ianuarie 2014