Întoarcerea fiului risipitor

De la porci întors de curând,
Nu mă aşteptam la un tratament prea blând,
Dimpotrivă, mă aşteptam la o bătaie bună,
Şi-o predică pe măsură,
Cu citate din Sfânta Scriptură,
Dar pentru că eram prea flămând,
Nu mai aveam ce comenta,
Bătaia nu mă mai speria!

Important era, să simt din nou burta plină,
Să fie iarăşi în juru-mi lumină,
Să am în sfârşit încălţăminte-n picioare,
Să am şi eu, o slujbă oarecare!

Argat la tata, mi se părea idealul suprem,
Argaţii lui fiind bine hrăniţi,
Bine-mbrăcaţi, chiar respectaţi,
Ca nişte fii, nu ca argaţi,
În timp ce printre zdrenţele de pe mine,
Se vedeau pielea şi oasele,
Eram mai mult dezbrăcat decât îmbrăcat,
Iar din picioare, sângele se prelingea,
Neîncetat!

Mă vedeam în faţa unei oale cu mâncare,
Dar poate iluzia era mult prea mare,
M-aş fi mulţumit şi cu o bucată de pâine,
Ce-o arunci chiar şi unui câine,
Mă aşteptam să fiu alungat,
Ca un câine turbat!
O, de-aş găsi măcar o scamă de milă,
Cugetam cu mintea mea, mercantilă!

Parcă-l vedeam pe tata spunând:
''Nu-ţi spuneam eu, înainte de-a pleca,
Că va fi vai de pielea ta?!
Dar ce mai conta...
Dacă erai în pielea mea,
Ce-ai zice dragul meu?
Bătut, dar sătul, ar fi mult mai bine,
Te fereşte, să n-ajungi cumva ca mine!

De ce-am fost oare atât de prost,
Şi-am plecat de acasă,
Speram să duc o viaţă frumoasă,
Dar iluziile toate s-au spulberat,
Când banii mi s-au terminat,
Toţi prietenii cu care am chefuit,
M-au părăsit,
Şi-am rămăs singur, singur de tot,
Pentru mine nu se mai găsea nicăieri,
Niciun loc!

Dormeam sub cerul liber, în stradă,
De mine nimănui nu-i păsa,
Nicio atenţie nu mi se acorda,
Până când de-un stăpân de porci m-am ataşat,
Şi la porcii săi, paznic m-a angajat.
O, cât de mult mă mai fugăreau,
Cât era ziua de mare!
... Iar dacă vreunul lipsea la numărătoare,
Să te ţii la pumni şi picioare!
Iar despre mâncare, ce să mai spun...
De regulă săream peste micul dejun,
Cât aş fi vrut să mă satur cu roşcovele lor,
Dar ele erau delicatesele porcilor!

Mă apropiam schiopătând de casă,
De unde venea un miros de mâncare...
Era chiar mâncarea mea preferată,
Pe care-am servit-o ultima dată!

Mi-am pregătit şi-un discurs,
Să-l înduioşez pe tata cumva,
Care suna chiar aşa:
''Tată, am păcătuit împotriva cerului,
Şi-mpotriva ta,
Nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău,
Fă-mă ca pe unul din argaţii tăi!''

Când îmi repetam eu discursul,
Să nu uit, vreun cuvinţel,
Vine spre mine alergând chiar el,
Tata!
Şi-n loc de palme, îmi dă sărutare,
În loc de ocări îmi spune:
''Fiule, azi e cea mai mare sărbătoare!''
Şi-apoi a strigat în gura mare:
''Oameni buni, s-a-ntors acasă fiul meu,
Tăiaţi viţelul cel îngrăşat,
Căci fiul meu a fost mort şi-a-nviat'',
Iar eu l-am iertat!

Îmbrăcaţi-l cu haina cea mai bună,
Pe cap puneţi-i de aur cunună!''
Iar eu nu mai ştiam,
Dacă visez sau e-adevărat,
Căci era prea minunat!

Şi totuşi, Tatăl meu m-a-mbrăcat,
Cu o haină albă, strălucitoare,
Şi mi-a pus sandale în picioare,
Căci Tatăl meu este Iubirea cea mare!

20.01.2014
Cornel Jigău