Prin Harul Tău e iarăşi dimineaţă!
Autor: Maria Luca  |  Album: Glasul inimii  |  Tematica: Laudă și închinare
Resursa adaugata de maria23luca in 26/01/2014
E dimineaţă... iar e dimineaţă...
Cu zâmbetul pe faţă mă trezesc...
Sunt fericită că Te am alături
Şi pot să-Ţi spun din nou că Te iubesc!

Înfiorată, Te zăresc la geam
Ascuns în prima rază de lumină,
În fulgi zglobii ce-n joaca lor vestesc
Că va începe încă-o zi senină!

Te-aud cum îmi vorbeşti când, la altar
Din nou mi-aplec genunchii-n rugăciune
Să-Ţi mulţumesc că m-ai purtat pe braţe
Pe drumul înspinat parcurs prin lume!

Te simt aici, în inima din piept
Ce bate cu iubire şi speranţă...
Şi mâinile-mi ridic... şi Numele-Ţi slăvesc...
Prin Harul Tău e iarăşi dimineaţă!

Vulcan-26-01-2014
Mary

O poezie scurta dar frumoasa.
Adăugat în 26/01/2014 de Denisa22
Statistici
  • Vizualizări: 1068
  • Export PDF: 6
  • Comentarii: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni