Acoperind zăpada cu priviri rugătoare,
Ochiuri de speranță am cerut cu dor,
Atunci înduioșată mi-a dăruit o floare,
Primul ghiocel, curat, alb vestitor.

Din plânsul zăpezii e lacrima dalbă
Răsărind sfios de sub pătura-i ruptă,
Cu brațe-înverzite, întinse să soarbă
Cu sete, din raze de soare se-înfruptă.

Mi-a intrat prin inimă gingașa floare,
Să îmi adune dragostea-n buchete
Și-apoi din cupa ei de tainice izvoare
Blând să ți-o cânte măicuță, la ureche.

Îți culeg, dragă mamă, albul buchet,
Căci și tu, de sub ghețuri, din ger,
M-ai învățat cum să ies și să-îndrept
Mâinile mele, rugătoare, spre Cer.

În translucida, albă, curată frăgezime,
Petala ghiocelului să-ți spună
Ce dor mi-a fost, măicuța mea, de tine,
Ce mult dorit-am să fim iar împreună.

Și eu și ghiocelul cu petala lui,
Îți ștergem mamă, fața-înlăcrimată,
Căci tu mi-ești o floare a iubirii dintâi
Și nu aș putea să te uit, niciodată.

Acum aș vrea de la-un pahar cu apă
Până la-îmbrățișarea cea mai dulce,
Să-ți spun prin toate, că mi-ești tare dragă
Și iartă-mă dacă ți-am fost și cruce.

Îți mulțumesc mult, pentru lacrimi grele,
S-au adunat în Cer, burduful l-ai umplut,
Dumnezeu a privit cu milă spre ele
M-a descătușat din amaru-mi trecut.

Cel mai frumos buchet, bucuria mare
Pe care astăzi, cu drag, ți-l dăruiesc,
Sunt pașii care îi străbat pe-o Cale,
Pe urmele lui Isus, spre Raiul ceresc.

Acest buchet, primește-l mamă bună,
Un clinchet de vis din Noua Cântare
Pe care-n Cer, o vom cânta-împreună,
La Nunta Mielului, în sfânta Sărbătoare.

Amin!

Aș dori ca toți cei care mai aveți o mamă, să nu uitați buchetul nedăruit, pentru că atunci când va fi prea
târziu și nu-l veți mai putea dărui, el se va transforma în lacrimi, Dumnezeu să vă ajute să împliniți.