Îmi naște-n minte o idee
scrisă cu litere de-o şchioapă;
inima-mi plânge şi-mi adapă
doru-n culori de curcubeie.
Se-neacă gândurile toate
‘n-acelaşi ochi de curcubeu
şi-aproape sunt de Dumnezeu
cu amintirile uitate.
Trupul nu-l simt că nu-l mai am:
s-a transformat în nemurire
îmbrăcând strai ţesut din fire
şi-aripi din foi de celofan.
Şi zbor cu aripile-ntinse
din vis în stea, din nor în soare
până la tronul de splendoare
să ud picioarele străpunse,
să le stropesc cu bob de rouă,
să le mângâi c-o sărutare.
Îngenuncheat în adorare
cuprind picioarele-amândouă
şi-mi moi aripile-n Lumină
să scriu ideea de-nceput
pe-o boare din văzduhul mut
şi s-o trimit în jos, în tină,
ca să citească orişicare
ce e dincolo de Pământ,
cum e Acel ce este sfânt,
Isus, Iubirea cea mai mare…
Galati,
Cristina Magdalena Frâncu