VERSUL RUGACIUNII

*
Înmuguresc în inimă slovele,
Din ruga de dis-de-dimineață,
Tremurând, dispar toate stelele,
Trezind tot pământul la viață.

Clipele cum apar, iute dispar,
Abia le prinzi cu o privire,
Dar rămân amintirile de har,
Ce din Cruce picură sfințire.

Izvorăsc odele bucuriei,
Din nădejdea mântuirii,
Și-n versurile poeziei,
Simți mireasma fericirii.

Curg slovele-n sfinte cuvinte,
Mulți ochi le sorb şi le citesc.
Și într-o rugăciune fierbinte,
Inimile se hrănesc și trăiesc.

Pe paginile inimii, versul,
Spre slava Celui Prea Sfânt,
Cuprinde întreg Universul,
În al vieţii, sfânt legământ.

Şi fiecare coală, cu sfială,
Adună versuri după versuri,
Din a inimii regiune abisală,
Cu ale iubirii divine demersuri.

Culegând minunatele slove,
Din constelația neprihănirii,
Metamorfozând iubirea în ode,
Ne hrănim din harul jertfirii.

Versul rugăciunii în noapte,
E aspirația sufletului, la zbor.
E sfatul tainic, în şoapte,
Cu Domnul Domnilor.

Dulcea nădejde se aşterne,
Prin literele armonizate
Cu lacrimi, ce curg pe perne,
În poezii, Lui Isus dedicate.

Bezna străpunsă de lumină,
Dispare în negura uitării.
Şi inima, Lui Isus se închină,
Cu nădejdea-n harul îndurării.
Amin!