Ioan
Autor: Viorel Balcan  |  Album: Taine care vorbesc  |  Tematica: Paște
Resursa adaugata de viorel1977 in 04/02/2014
Ioan

Când umbrele se-împletesc,
Cu focul care arde,
Iar pete negre de catran,
Se-ngrămădesc în cadre,
În fața unui foc nestins,
Stătea Învățătorul ;
(Iar lângă El nu se găsea,
Nici popă, nici soborul!)
Pe masă într-un blid era,
Azimă nesărată,
Și vinul într-un vas de lut,
Din via cea bogată.
În jurul Lui stăteau acei,
Ce-L cunoscură-aidoma:
Era și Filip, și Andrei,
Era Ioan, și Toma...

O pânză de uimiri plutea,
Pe chipuri și-n odaie...
Dar un răspuns pe Sfântul lor,
Ca lama-avea să-L taie
În suflet și în sentiment,
Căci cineva din casă,
Purta o mască de tiran,
[ Fiind cu ei la masă! ]
Ca sunetul unui izvor,
Ce curge-n miez de noapte,
O voce risipi-ntre ei,
’Ntrebările în șoapte...
,, Adevărat vă spun acum,
Prieteni de ocară,
Căci unul dintre voi de-aici,
E mătrăgună amară.
În noaptea asta fără soț,
Când luna se aprinde,
Acel ce-nmoaie pâinea-n blid,
Pe Mine Mă va vinde. ’’

O spaimă hâdă strecurată
Pe toți i-a apucat...
Iar cel ce-i tânăr băiețandru,
Din inimă-a oftat...
Și rezemat pe pieptul Lui,
Cu inima amară,
Mai mult plângând, (de spaimă poate),
Pe Domnul întrebă:
,, Sunt eu, nemernicul hain,
Ce poate din prostie,
Voi face un negoț murdar,
Doar, bine să îmi fie ?
Dar, poate-s eu... spuneau uimiți,
Cu atâta-nverșunare,
Și Petru, Iacov, și Matei,
Cuprinși de-o spaimă mare.


Și sta Ioan pe pieptul Lui,
Bătăile să-asculte,
Și-n fiecare puls-auzea,
Cum inima-i răspunde ;
,, Nu e Ioan, și nici pescarul,
Nici Filip sau Andrei,
Nu este Toma și nici Levi,
Nici vameșul Matei.
Este acel ce are-n pungă
Banii cântăriți ;
Acel ce a iubit o plată,
De treizeci de arginți.’’

****

Câți s-au perindat de-atunci,
Ca și Iuda... ani de ani,
Încheind negoțuri oarbe,
Pentru faimă, pentru bani...?
Câte nopți și câte zile,
Te-am trădat și eu mereu ?
Câte cruci Ţi-am pus în spate,
Câte Doamne, Dumnezeu ?...

Viorel Balcan 7 ianuarie 2014





Emotionant tablou..
Bine conturat imaginea apostolilor, starea lor de spirit, foarte evocatoare expresiile interioare, emanatia gindurilor. Cit despre Domnul..?! El raspunde clar, direct, fara ocolis, asa este fata si coloana vertebrala a Adevarului.
Felicitari si binecuvintari sfinte ! Ma bucur sincer de ascensiunea in lucrare, de subiectele bine trimise de Domnul noua, prin tine !
Adăugat în 04/02/2014 de sanda_tulics
Dumnezeu să vă binecuvânteze și pe D-voastră soră Sanda, pentru lucrarea Domnului, sfaturile și încurajările, primite !
Adăugat în 06/02/2014 de viorel1977
Statistici
  • Vizualizări: 1605
  • Export PDF: 4
  • Comentarii: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni